Close sidebar
Close sidebar

Săpunul antibacterian a fost interzis în Statele Unite, pentru că ”face mai mult rău decât bine”

Săpunul antibacterian a fost interzis pe piaţa din Statele Unite, pentru că ”face mai mult rău decât bine”, a decis vineri The Food and Drug Administration (FDA), după ce, spun reprezentanţi ai acesteia, nu a putut fi demonstrat că produsele de acest tip sunt mai bune decât săpunul obişnuit, scrie The Guardian.

,


DISTRIBUIE
acest articol


Doctorul Janet Woodcock, director al centrului de evaluare şi cercetare din cadrul FDA, a afirmat că săpunurile antimicrobiene nu aduc niciun beneficiu sănătăţii.

”Consumatorii se pot gândi că produsele de curăţare de acest tip sunt mai eficiente în prevenirea răspândirii germenilor, dar nu avem nicio dovadă ştiinţifică a faptului că ele sunt mai bune decât apa şi săpunul obişnuit”, se arată într-o declaraţie transmisă presei. ”Dimpotrivă, anumite date sugerează faptul că ingredientele antibacteriene pot face mai mult rău decât bine pe termen lung”, a adăugat ea.

Noua lege se aplică oricărui săpun sau produs antiseptic care conţine unul sau mai multe componente chimice dintr-o serie de 19, între care se află triclocarbon, găsit deseori în săpunul solid, şi triclosan, conţinut de săpunul lichid.

Regula nu afectează, deocamdată, soluţiile pe bază de alcool pentru curăţarea mâinilor şi nici şerveţelele, pe care FDA le investighează, precum nici alte produse destinate utilizării în mediu clinic.



FDA le-a dat termen de un an producătorilor pentru a-şi modifica produsele ori pentru a le scoate de la vânzare.

”Spălatul pe mâini cu apă şi săpun normal rămâne unul dintre cei mai importanţi paşi pe care oamenii trebuie să-i facă pentru a preveni îmbolnăvirile şi transmiterea de microbi”, au mai transmis reprezentanţii FDA.

Centrul pentru Controlul şi Prevenţia Bolilor transmite celor care vor să folosească o soluţie de igienizare a mâinilor că aceasta trebuie să conţină cel puţin 60% alcool pentru a fi eficientă.

Citeste si: Cine este tânărul de 22 de ani, care și-a pierdut viața în tragicul accident din Argeș. Bărbatul era tatăl unui băiețel de doar un an- kanald.ro

Citeste si: Noi vouchere de la stat pentru românii cu pensii sub 3.000 de lei. Câți bani ar putea primi?- wowbiz.ro

Citeste si: Prețurile apartamentelor în Cluj-Napoca au atins niveluri uriașe. Un apartament cu două camere a ajuns la peste 150.000 de euro- antena3.ro

Citește-ne pe

TAGURI
Life
Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI