In articol:
- Sărbătoare 25 iunie. Cine a fost Sfânta Mare Muceniță Fevronia
- Sărbătoare 25 iunie. Viața Sfintei Mari Mucenițe Fevronia
- Sărbătoare 25 iunie. Rugăciune către Sfânta Mare Muceniță Fevronia
Sărbătoare 25 iunie. Cine a fost Sfânta Mare Muceniță Fevronia
Sfânta Fevronia îşi ducea viaţa sub canonul unei mănăstiri din cetatea Nisibi, care se afla la graniţa dintre împărăţia perşilor şi cea a romanilor.
Citeste si: Sânzienele 2020. Ce nu este bine să faci pe 24 iunie? Aduce mare ghinion
În zilele împăratului Diocleţian (284-305) sosise în acele locuri un mare dregător împărătesc pe care-l chema Selim, iar acesta era mai sângeros decât împăratul în ceea ce-i privea pe creştini. Aflându-se că Selim soseşte la Nisibi, aproape toţi creştinii au fugit de acolo, inclusiv maicile din mănăstirea unde vieţuia fericita Fevronia.
Acesta era scârbit de faptele unchiului său, dar nu îndrăznea să spună ceva, ci în taină se sfătuia cu vărul său, Prim, căpetenia ostaşilor care îl însoţeau pe Selim, ca să se arate cu milă faţă de creştini. Deci, intrând ostaşii lui Selim în mănăstire, au prins-o pe Fevronia şi au dus-o înaintea dregătorului.
Despre Selim, tradiţia ne spune că a înnebunit şi ieşindu-şi din minţi s-a trântit cu capul de un stâlp şi aşa a murit. Lisimah a poruncit celor credincioşi să ia moaştele Sfintei Muceniţe Fevronia şi să le ducă la mănăstirea ei din Nisibi. Şi s-au strâns episcopi, monahi şi mult popor, care au îngropat cu cinste trupul ei, cu laude şi cu cântări.
Sărbătoare 25 iunie. Viața Sfintei Mari Mucenițe Fevronia
Pe vremea păgânului împărat Diocleţian, era în Roma un eparh cu numele Antim. Acela avea un fiu, anume Lisimah, pe care îl logodise cu o fecioară frumoasă a unui senator care se numea Prosfor. Acel eparh, îmbolnăvindu-se de moarte, a chemat pe un frate al său, anume Selin, şi i-a zis: „Domnul meu frate, eu o să mă duc din viaţa omenească şi îţi încredinţez pe Lisimah, fiul meu; tu să-i fii tată în locul meu, iar el să-ţi fie fiu; deci să grăbeşti după sfârşitul meu, să-i faci nuntă cu mireasa cu care l-am logodit, fiica lui Prosfor”. Antim poruncind astfel, după trei zile s-a sfârşit, iar împăratul Diocleţian a chemat la el pe Lisimah, fiul lui Antim, şi pe Selin, unchiul lui, şi luându-i de o parte, a zis către Lisimah: „O, tinere, eu, aducându-mi aminte de dragostea tatălui tău, am voit să te pun eparh în locul Iui; dar de vreme ce am auzit că iubeşti credinţa creştinească, am lăsat acest gând, aşteptând până ce mă voi încredinţa dacă este adevărat sau nu ceea ce se vorbeşte despre tine. Deci acum voiesc să te trimit în părţile Răsăritului, ca acolo să pierzi credinţa creştinească; iar când te vei întoarce, vei lua de la noi cinstea de eparh”.
Auzind aceasta Lisimah, n-a îndrăznit să răspundă nimic împăratului, pentru că era tânăr, având numai 20 de ani, dar Selin, unchiul lui, căzând la picioarele împăratului, a zis: „Mă rog măriei tale celei fără de moarte să-i dai voie lui Lisimah să mai stea câteva zile aici ca să-şi săvârşească nunta, iar după nuntă mă voi duce şi eu cu dânsul şi vom face tot ceea ce porunceşte stăpânirea ta”. Iar împăratul a zis către ei: „Duceţi-vă mai întâi în calea în care v-am poruncit şi pierdeţi pe creştini, iar după ce veţi rândui bine acolo toate, vă veţi întoarce aici şi atunci vă voi ajuta şi eu să dănţuiţi la nuntă”.
Auzind ei aceasta, n-au mai îndrăznit să vorbească a doua oară, ci s-au supus voinţei lui. Deci luând poruncile lui şi mulţime de ostaşi, s-au dus spre răsărit. Şi Lisimah a luat cu el pe un bărbat oarecare cu numele Prim, care era din rânduiala comiţilor şi îi era şi rudenie, fiind fiul surorii maicii sale. Şi a voit Lisimah să-i încredinţeze acelui Prim purtarea de grijă peste oaste.
Deci mergând spre Răsărit şi ajungând în părţile Mesopotamiei, în oraşul ce se numea Palmira, au pierdut cu felurite pedepse pe creştinii care erau acolo. Pe unii i-au aruncat în foc, pe alţii i-au dat la fiare, iar pe alţii i-au tăiat cu sabia şi trupurile cele muceniceşti le-au aruncat câinilor spre mâncare; pentru că Selin, unchiul lui Lisimah, era foarte sălbatic şi fără de omenie. Deci multă frică cuprinsese toate părţile Răsăritului, pentru sălbăticia nemilostivului Selin; iar lui Lisimah îi era foarte milă de creştini, deoarece maica lui fusese creştină şi el învăţase de la dânsa cunoştinţa lui Hristos. Deci a chemat într-o noapte pe rudenia sa, comitul Prim, şi a zis către dânsul: „Prime, preacinstitule bărbat, tu ştii că tatăl meu era elin cu credinţa şi în acea credinţă s-a sfârşit, însă maica mea a adormit în creştinătate. Ea, în viaţa ei, s-a sârguit foarte mult să fiu şi eu creştin, dar eu, de frica împăratului şi de teama tatălui meu, n-am putut face aceasta; însă am poruncă de la dânsa să nu ucid nici un creştin, ci să mă sârguiesc să fiu prieten lui Hristos. Iar acum văd pe creştini foarte munciţi şi ucişi de pierzătorul Selin, unchiul meu, de care lucru sufletul meu pătimeşte foarte mult. Deci voiesc să-i miluiesc în taină şi pe cei ţinuţi în legături să-i eliberez să fugă şi să se ascundă unde vor putea”.
Iar comitul s-a învoit cu dânsul şi au întărit între dânşii sfatul acesta, ca să cruţe pe creştini. Astfel, unde auzeau de biserici şi de mănăstiri creştineşti, trimiteau în taină şi îi înştiinţau de venirea muncitorului, sfătuindu-i să se ascundă. Încă şi unor ostaşi care erau de un gând cu ei comitul le-a poruncit să nu prindă pe creştini ca să-i aducă la muncire, ci şi celor deja prinşi să le dea drumul să fugă.
Şi petrecând ei în Palmira multă vreme, după muncirea multor creştini, au voit să se ducă în cetatea Sivapol, care se afla în hotarele asirienilor şi care era rânduită sub stăpânirea Romei. Într-acea cetate era o mănăstire de femei, care avea 50 de pustnice. Între ele era o egumenă cu numele Vriena, uceniţă a fericitei Platonida diaconiţa şi egumena, a cărei rânduială şi canon l-a păzit bine până la sfârşitul vieţii sale. Iar rânduiala Platonidei era astfel: în ziua de vineri, nici una dintre surori nu avea voie să lucreze vreun lucru de mână, ci toate se adunau în biserică şi de dimineaţa până seara o parte se îndeletnicea cu rugăciunile, iar alta învăţa din citirea cărţilor sfinte. Deci mai întâi diaconiţa Platonida singură ţinea o carte în mâini şi citea surorilor cuvinte insuflate de Dumnezeu, până la ceasul al treilea, apoi dădea cartea în mâinile Vrienei să o citească până seara. După aceea şi Vriena, luând egumenia, după sfârşitul povăţuitoarei sale, urma întru toate virtuţilor ei.
Citeste si: Zi mare de sărbătoare pe 28 iunie. Ce spune calendarul creștin ortodox
La acea egumenă erau două fecioare crescute de dânsa şi povăţuite la viaţa monahicească. Numele uneia era Procla, iar al celeilalte, Fevronia. Procla avea 25 de ani de la naşterea sa, iar Fevronia avea 20 de ani şi era nepoata Vrienei, adică fiica fratelui său. Ea era atât de frumoasă, încât nici zugravul n-ar fi putut să zugrăvească frumuseţea feţei ei celei înflorite. Deci Vriena, văzând o frumuseţe ca aceea a Fevroniei, se îngrijea foarte mult de dânsa cum s-o păzească pe ea întru întreaga înţelepciune şi nevătămată de amăgirile lumii acesteia. Şi fiindcă toate surorile în toate zilele primeau numai o dată puţină hrană, şi aceea spre seară, ea poruncea Fevroniei să postească până în ziua cealaltă, adică să ţină o zi întreagă fără să mănânce, iar în ziua cealaltă spre seară să guste puţin, voind ca astfel să-i vestejească floarea tinereţii. Dar şi Fevronia singură voia să se înfrâneze pe sine şi se îndeletnicea la atâta postire şi înfrânare, încât niciodată nu a gustat pâine sau apă să se sature, ci totdeauna se lupta cu foamea şi cu setea; şi încă îşi obosea trupul cu multe nevoinţe şi osteneli, primind puţin somn. Patul ei era o scândură goală, fără aşternut, în lungime de trei coţi, iar în lăţime de o palmă şi jumătate.
Citeste si: Modul în care Lidia Buble a aflat că este înșelată Ca orice femeie, rămâi șocată- radioimpuls.ro
Deci pe acea scândură şi uneori şi pe pământul gol îşi pleca mult ostenitul său trup pentru puţină odihnă. Şi de câte ori voia diavolul să o ispitească în vis prin nălucirile lui, ea îndată se scula, se arunca la pământ în chipul Crucii şi cu multe lacrimi se ruga înaintea lui Dumnezeu să gonească de la dânsa pe ispititor; apoi lua o carte şi citea cu dinadinsul dumnezeieştile Scripturi şi se îndulcea duhovniceşte dintr-însele, căci era foarte iubitoare de învăţătură şi isteaţă la minte, şi Vriena se mira foarte mult de înţelegerea ei.
Deci, în ziua de vineri, când toate surorile se adunau în biserică, egumena Vriena poruncea Fevroniei să citească la surori cuvintele cele de Dumnezeu insuflate. Iar de vreme ce vinerea veneau la dânsele în biserică şi femei de neam bun, ca să se îndulcească de învăţăturile cele duhovniceşti, Vriena poruncea Fevroniei să citească de după o perdea, ca să nu vadă chipul şi podoabele femeilor mireneşti, pe care nu le văzuse niciodată. Şi se răspândea vestea despre fericita Fevronia în toată cetatea şi era lăudată învăţătura ei cea folositoare şi podoaba feţii ei. Asemenea era lăudat şi obiceiul ei cel bun, fiindcă era blândă, înţeleaptă şi împodobită cu toate faptele bune, având smerita cugetare.
Sursa: doxologia.ro
Sărbătoare 25 iunie. Rugăciune către Sfânta Mare Muceniță Fevronia
O, sfântă slăvită mare mucenică a lui Hristos, Fevronia, auzi-ne pe noi, păcătoșii și smeriții, care alergăm cu credință și cu evlavie către ajutorul sfintelor tale rugăciuni, nu ne lăsa pe noi, nevrednicii, care înotăm în valurile tulburi ale veacului de acum.
Sfântă Mare Mucenică, pleacă genunchii tăi cei duhovnicești către Dulcele Iisus, Mirele tău Cel dorit, în a cărui cămară acum te veselești și roagă-L pe El, cu dragostea aceea cu care îl rugai în sfintele tale nevoințe, să ne trimită și nouă, celor săraci și neputincioși, mila și Harul Său, spre ajutor în scârbele și ispitele noastre, care de pretutindeni ne necăjesc pe noi.
Citeste si: Înălţarea Domnului 2020: De ce nu este bine să împrumuţi bani în această zi
Fii mijlocitoare către preasfânta și viața cea îngerească pe care ai avut-o pe pământ. Credem că la orice mijlocire vei fi ascultată de Preabunul Dumnezeu, căci și tu ai plăcut Lui și ai păzit cu mare sfințenie poruncile Lui. Și pentru dragostea Lui ți-ai pus sufletul tău și te-ai adus pe tine jertfă vie, neprihănită și cuvântătoare. Deci, ca o slugă bună și preaînțeleaptă, multă îndrăzneală având către Stăpânul și Dumnezeul nostru Îmblânzește-L pe El, ca nu cu a Sa dreaptă mânie să ne pedepsească pe noi, care în toate zilele și ceasurile îl supărăm cu păcatele noastre, ci cu al Său dar și cu a Sa îndurare să ne ajute nouă să facem voia Lui, spre a scăpa de veșnicile munci și a intra întru fericirea și veselia cea nemărginită. Amin!