Sărbătoare 6 august 2023: Ce nu este bine să faci pe această dată, de Schimbarea la Față 2023?
Sărbătoare 6 august 2023. Schimbarea la Față, sărbătoare marcată cu crucie roșie în calendarul ortodox, are loc pe 6 august. Ce nu este bine să faci în această zi?
Credincioșii sărbătoresc în data de 6 august, Schimbarea la Față a lui Iisus Hristos. Astfel, Schimbarea la Față a Mântuitorului marchează momentul în care apostolii aflați pe muntele Tabor s-au convins că Mântuitorul era fiul lui Dumnezeu.
În tradiția străveche, această sărbătoare marchează începutul toamnei și astfel există și o serie de superstiții și tradiții respectate de creștini.
Sărbătoare 6 august 2023: Ce nu este bine să faci pe această dată, de Schimbarea la Față 2023?
Popular, credincioșii mai numesc această sărbătoare și Obrejenia, cuvânt ce provine din limba slavonă și înseamnă „transformare”.
Ziua aceasta marchează data în care Iisus, alături de trei mucenici apropiați, Petru, Iacob și Ioan, au urcat pe muntele Tabor pentru a se ruga.
Biserica spune că, în timp ce Iisus se ruga, cei trei au fost învăluiți într-un nor de lumină.
Atunci, în norul luminos, doi bărbați au început să vorbească cu Iisus despre patima și moartea Sa în Ierusalim.
Cei doi sunt nimeni alții decât marii prooroci ai Vechiului Testament, Moise și Ilie.
Potrivit tradiției, cei care nu serbează această zi vor fi uscați și gălbejiți ca florile de câmp care încep să se veștejească. Cei care vor spăla haine în ziua de 6 august, vor fi năpădiți de păduchi și ploșnițe. Cei
care mănâncă struguri nesfințiți înainte de 6 august vor avea dureri de burtă.
Din moși strămoși se mai spune că dacă în Ziua Schimbării la Faţă vremea este însorită şi plăcută, toamna va fi una roditoare şi îmbelşugată. În schimb, dacă plouă, toamna va fi una mohorâtă.
Cea mai puternică rugăciune care trebuie rostită în această zi
Cea mai puternică rugăciune pe care credincioșii o pot rosti în această zi este:
„Doamne Iisuse Hristoase mă rog Ție în această zi de mare sărbătoare. Tu, care Te-ai Schimbat la Față în prezența ucenicilor Tăi: Petru, Iacov și Ioan, aleși de Tine să te însoțească pe Muntele Tabor, și Le-ai arătat lor că slava Ta se poate revărsa ca un mir asupra lumii, care să ne binecuvânteze viața de fiecare zi.
La ceas de mare sărbătoare te rog, Doamne Iisuse, Tu care ești cu adevărat Raza tatălui Tău, trimite asupra mea o rază din strălucitoarea Ta lumină ca ea să mă călăuzească în clipele de supărare, când grijile mă sufocă, când nu mai am spor în munca mea, când dușmanii mă pândesc sau când boala mă învăluie fără să știu.
Schimbarea Ta la Față să mă ajute și pe mine, păcătosul, să găsesc drumul luminos de care am atâta nevoie, iar sufletul meu împietrit de necazuri să se elibereze de supărare și de spaima că viața mea va fi în continuare un coșmar.
Ajută-mă, Doamne Hristoase, să mi se împlinească și marea mea dorință (numește dorința). Ajută-mă în acest moment de cumpănă din viața mea și arată-mi drumul care să-mi schimbe cursul vieții, să nu mai am parte de întuneric, de pagubă, de boală și de răzbunarea dușmanilor adunați în jurul meu ca într-o șerpărie”. Amin.