Close sidebar
Close sidebar

Scandal urias in sistemul sanitar romanesc. Un medic de la Ambulanta Cluj facea trafic cu cadavrele pacientilor decedati - Dezvaluiri ireale

Un medic de la Serviciul de Ambulanta Judetean Cluj a fost pus sub control judiciar într-un dosar ce vizeaza fapte de coruptie în care e acuzat ca a primit 600 de lei "drept rasplata" de la administratorul unei firme de pompe funebre pentru ca ar fi intermediat servicii funerare pentru acesta cand a mers sa constate decesul unei persoane. In acelasi dosar sunt cercetati sub control judiciar si administratorul firmei, precum si un angajat al acesteia.

C.I.P.,


DISTRIBUIE
acest articol

Mai precis, medicul nu instinta familia decedatului de moartea pacientului si suna la firma de pompe funebre care prelua cadavrul, il imbalsama si il punea in cosciug, ulterior familia fiind obligata sa plateasca pentru aceste servicii.

"Pe rolul Parchetului de pe langa Tribunalul Cluj se afla în instrumentare un dosar, în care se efectueaza cercetari privind savarsirea de fapte de coruptie de catre cel putin un medic din cadrul Serviciul de Ambulanta Judetean Cluj, precum si de catre un administrator al unei societati comerciale, din municipiul Cluj-Napoca, ce are ca obiect de activitate prestarea de servicii funerare", se arata într-un comunicat transmis miercuri de catre Parchetul de pe langa Tribunalul Cluj.

Anchetatorii au date potrivit carora medicul ar fi primit 600 de lei de la administratorul firmei "drept rasplata" pentru ca a intermediat servicii funerare catre apartinatorii unei persoane decedate, "cu ocazia deplasarii la constatarea unui deces".

Citeste si: Liam Payne, fost membru al trupei One Direction, a murit la doar 31 de ani. A fost găsit fără viață în curtea unui hotel din Buenos Aires- kanald.ro

Citeste si: România, lovită de lapoviță și ninsoare! Meteorologii au emis un avertisment de ultimă oră- wowbiz.ro

Citeste si: Povestea francezului cu o podgorie secretă în centrul Parisului. Cultivă 2.000 de vițe de vie printre blocuri: „Este excepțional”- antena3.ro

"In acest context, la data de 11.04.2017, ulterior realizarii flagrantului, au fost efectuate perchezitii la sediul societatii comerciale, cauza fiind instrumentata cu sprijinul lucratorilor de politie judiciara din cadrul DGA – SJA Cluj", se mai arata în comunicat.

Managerul Serviciului de Ambulanta Judetean (SAJ) Cluj a declarat ca nu i s-a comunicat nimic despre acest caz si nu stie despre ce medic este vorba, precizant ca "este problema" acestuia, "nu a institutiei".

"Nu stiu despre cine este vorba. Este problema unei persoane, a medicului, nu a institutiei. Nu stiu nimic despre caz si nici nu mi s-a comunicat ceva. Astept sa vedem despre cine este vorba", a declarat, pentru News.ro Horia Simu, manager al SAJ Cluj.

Medicul, administratorul firmei si un angajat al acesteia au fost pusi sub control judiciar pentru 60 de zile, potrivit sursei citate.

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI