Anemona Niculescu a făcut parte din formula inițială a trupei de fete A.S.I.A., creația lui Adi Ordean de acum două decenii. Plecată la drum în formula Anca, Sorana, Irina și Anemona, trupa a activat din 1999 până în 2006, înregistrând un succes uriaș la public.
Anemona a profitat de momentul de glorie înregistrat în muzică pentru a debuat în acel interval și în filme, cea mai cunoscută apariție fiind cea din telenovela ”Secretul Mariei”. Apoi, când era pe val, Anemona a renunțat la muzică și s-a angajat asistent universitar la un curs de actorie al Universității Ovidiu din Constanța, orașul ei natal.
Anemona (40 de ani) își construiește în continuare un nume în cinematografie, dar a devenit și mama unui băiețel, Alexandru Valeriu.
De câțiva ani, Anemona Niculescu s-a specializat și într-o ramură la modă, devenind o autoritate în detoxifiere şi regenerare celulară, prilej cu care acordă sfaturi necesare unui nivel sănătos de dezvoltare personală.