Ministerul Educaţiei a anunţat că, astăzi, 17 septembrie 2020, 300 de unităţi de învăţământ desfăşoară cursuri conform scenariului al treilea (S3), online, de acasă, 4.375- în scenariul 2 (S2) (mixt) şi în 12.981 de unităţi va fi participare la ore zilnică- scenariul 1 (S1).

Înainte de începerea anului şcolar, Ministerul anunţa că 238 de unități de învățământ în Scenariul 3 (S3). De asemenea, 12.610

de unități de învățământ erau în Scenariul 1 (S1), iar 4.892 de unități de învățământ se aflau în Scenariul 2 (S2).

Şcoli Aşadar, în ultimele trei zile, 62 de şcoli s-au închis în România, acestea trecând în Scenariul 3.

Anunţul făcut de Ministerul Educaţiei

"Astăzi, 17 septembrie, în conformitate cu datele transmise de inspectoratele şcolare, se înregistrează următoarea situaţie: 12.981 de unităţi de învăţământ în scenariul 1 (S1)- participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie sanitară; 4.375 de unităţi de învăţământ în scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, respectiv revenirea parţială (prin rotaţie de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu şi liceu, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie.

300 de unităţi de învăţământ în scenariul 3 (S3)- participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi/lecţii online", a explicat Ministerul Educaţiei.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Scoli inchise in Romania
Scoli inchise in Romania

Citeste si: De ce a explodat astăzi numărul cazurilor de COVID-19? Explicaţia dată de un medic de renume

Analiza situaţiei epidemiologice

Consiliile de administraţie ale şcolilor adoptă propunerile de scenarii şi, implicit, schimbarea acestora, în funcţie de analiza situaţiei epidemiologice efectuate de către direcţiile de sănătate publică şi Institutul Naţional de Sănătate Publică, de infrastructura şi de resursele existente în fiecare unitate de învăţământ.

Citeste si: Franţa închide 81 de şcoli din cauza COVID-19. Anunţul făcut de ministrul Educaţiei

Ministerul reaminteşte că, potrivit ordinului comun al ministrului Educaţiei şi Cercetării şi al ministrului Sănătăţii nr. 5.487/1494/01.09.2020, criteriul epidemiologic în baza căruia unităţile/instituţiile de învăţământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcţionare este rata incidenţei cumulate, respectiv: numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Citeste si: Elevi puși să scrie în genunchi din cauza lipsei băncilor individuale. În ce țară se întâmplă grozăvia!


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si