Se spală de Sf. Parascheva, pe 14 octombrie 2021? Pe 14 octombrie, credincioşii o sărbătoresc pe Sfânta Parascheva, considerată ocrotitoarea Iaşiului şi a Moldovei, iar tradiţiile şi obiceiurile pentru această zi s-au păstrat de-a lungul timpului.

Potrivit calendarului ortodox, în această zi de sărbătoare, credincioșii păstrează câteva tradiții și obiceiuri pentru a le merge bine până la finalul anului.

Se spală de Sf. Parascheva? Ce spun preoții?

De sf Parascheva este zi de post și de rugăciune, iar creștinii ortodocși de pretutindeni păstrează câteva rânduieli încă din vechime. Trecută cu cruce roșie în calendarul ortodox, sărbătoarea vine cu o serie de interdicții, cei care nu respectă regulile avânt parte de rele.

Pe lângă interdicțiile de a nu a nu spălă, nu calcă și nu coase, există și alte obiceiuri pe care creștinii inca le mai păstrează. Printre acestea se numără unul dintre cele mai vechi obiceiuri, acela de a duce la Biserică alimente pentru a fi sfințite. Totodată, în această zi, nu se mănâncă nuci, castraveţi şi poame în formă de cruce. 

Preoții mai susțin că spălatul nu intră în categora necesităților, deoarece poate fi făcut în orice altă zi. Aceștia susțin că păcatul apare tocmai în momentul în care, deși un creștin știe că ceea ce vrea să facă nu este absolut necesară, totuși face deși este zi de sărbătoare, adică din rea intenţie.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: „Blonda lui Putin” s-a supărat pe o ziaristă și a trimis securitatea la ea, după ce i-a pus o întrebare: Nu discut viața mea personală- antena3.ro

Citeste si: Un brașovean a adunat zeci de mașini scoase din uz pe un câmp. Ce au descoperit polițiștii că facea de fapt- wowbiz.ro

Se spală de Sf. Parascheva, pe 14 octombrie 2021?

Se spală de Sf. Parascheva, pe 14 octombrie 2021?

Citeste si: Pelerinaj Sf Parascheva 2021. Reguli de acces în contextul pandemiei de COVID-19

Totodată, din moși strămoși se spune că nu este bine să speli sau să faci alte treburi casnice vinerea, deoarece vinerea este ziua închiantă Sfintei Parascheva. Si mai mult, vinerea este şi ziua morţii Mântuitorului.

Unii dintre creștini obișnuiesc ca în zilele de sărăbătoare, să nu spele, să nu calce sau să nu aspire. Aceste obiceiuri vin din dorința de a nu păcătui sau de nu-l supăra pe Dumnezeu.

Totodată, preoții sunt de părere că în zilele de sărbătoare, credincioșii trebuie să meargă la biserică şi să se roage. Mai mult, în aceste zile credincioșii trebuie să dea dovadă de milostenie, să aibă grijă de cei bolnavi şi de ce aflați în suferință

Citeste si: Cum își alege Karmen Minune un partener? Contează sau nu banii, pentru aceasta: "Dacă îți alegi bărbatul în funcție de asta, ai pierdut din start!"- kfetele.ro

Citeste si: Mesajul pe care i l-a transmis Claudia Pătrășcanu fostului soţ: "Asta este cel mai important". Gabi Bădălău a împlinit 36 de ani- radioimpuls.ro

Citeste si: Femeie din Târgu Jiu, care abia se deplasează pe picioare cu un cadru, filmată în timp ce se urcă la volan și conduce- antena3.ro

Conform tradiției din popor, în zilele de sărbătoare credincioșii trebuie să încerce să nu lucreze, decât cu excepția lucrurilor abosolut necesare și dau ca exemplu gătitul, hrănirea copiilor sau a animalelor.

Citeste si: Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva. Citeste-l pentru a te vindeca de suferinta


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si