Close sidebar
Close sidebar

Secretarul general al ONU, mesaj dur după lovitura de stat din Myanmar

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, regretă faptul că, marţi, Consiliul de Securitate al ONU nu a reuşit să ajungă la un acord asupra unei rezoluții comune, după o ședință de urgenţă convocată la iniţiativa Marii Britanii. China şi Rusia au blocat adoptarea declaraţiei ONU.

Razvan Ilie,

Laureata premiului Nobel pentru Pace, Aung San Suu Kyi, a fost arestată de armată.

DISTRIBUIE
acest articol


In articol:

Secretarul general al ONU a afirmat miercuri că va face tot ce îi stă în putinţă "pentru a mobiliza toţi actorii-cheie şi comunitatea internaţională pentru a pune suficientă presiune asupra Myanmar cu scopul de a se asigura că lovitura de stat eşuează", notează AFP.

" După alegeri, care cred că s-au desfăşurat normal, şi după o mare perioadă de tranziţie, este absolut inacceptabil să schimbi rezultatele alegerilor şi voinţa poporului", a declarat Guterres într-un interviu pentru The Washington Post.

Citeste si: Când începe noul an chinezesc și care vor fi următoarele zodii norocoase

Secretarul general al ONU: Toți deținuții trebuie eliberați

Întrebat despre punerea sub acuzare a liderului de facto al ţării, Aung San Suu Kyi, secretarul general al ONU a subliniat că, "dacă am putea să o acuzăm de ceva, ar fi că a fost prea apropiată de militari, că i-a protejat prea mult".

" Sper că democraţia va face progrese din nou în Myanmar, dar pentru aceasta toţi deţinuţii trebuie eliberaţi, ordinea constituţională să fie restabilită",

a spus el, potrivit Agerpres.

China și Rusia s-au opus unei rezoluții a Consiliului de Securitate ONU

Potrivit unui proiect de text propus la începutul săptămânii pentru negociere şi obţinut de AFP, Consiliul de Securitate ar condamna "lovitura de stat militară" şi ar cere "eliberarea imediată" a persoanelor reţinute ilegal. Consiliul ar reclama, de asemenea, ridicarea stării de urgenţă declarată pentru un an.

Miercuri seară, potrivit diplomaţilor, negocierile au continuat între cei 15 membri ai Consiliului de Securitate, în special cu China şi Rusia care au blocat adoptarea declaraţiei marţi.

Citeste si: SFÂȘIETOR! Arina a fost filmată în momentul în care a murit. În videoclip se mai aud doar țipete- kanald.ro

Citeste si: Un bilet scris de Robert, descoperit la scurt timp după ce el și Giuly au fost descalificați din "Casa Iubirii". Cui îi era destinat? Conținutul lui, făcut public chiar de Robi, fostul său coleg de cameră- wowbiz.ro

Citeste si: Dispariţii misterioase în Rusia. Putin îşi arestează cercetătorii care au inventat rachetele hipersonice- antena3.ro

Armata din Myanmar a pus capăt brusc fragilei tranziţii democratice a ţării luni, instaurând starea de urgenţă pe timp de un an şi arestând-o pe Suu Kyi, 75 de ani, liderul de facto al guvernului civil, precum şi pe alţi responsabili ai partidului său, Liga Naţională pentru Democraţie.

Personalul medical de la Spitalul Universitar protestează împotriva arestării președintei Aung San Suu Kyi

Cum a decurs lovitura de stat din Myanmar

Armata din Myanmar a anunțat luni că a preluat puterea în această țară prin forță, după ce a acuzat că alegerile din noiembrie, câștigate detașat de partidul laureatei premiului Nobel pentru Pace, Aung San Suu Kyi, au fost fraudate. Aceasta a fost arestată, la fel ca și alți lideri ai Ligii Naționale pentru Democrație (NLD).

Myanmar se întoarce astfel sub dictatura militară care a ținut-o departe de lumea civilizată, timp de 49 de ani, până în 2011.

Primele alegeri democrate din această țară, bogată în resurse naturale dar frământată de conflicte cu minoritățile etnice, au avut loc în 2015 și au fost câștigate de Liga Națională pentru Democrație, partidul dizidentei Aung San Suu Kyi. În noiembrie 2020 au avut loc din nou alegeri, câștigate zdrobitor tot de NLD.

Citeste si: Veste excelentă pentru femeile din țara noastră! Cine poate ieși mai rapid la pensie- kfetele.ro

Citeste si: Momentul tragic în care o tânără influenceriță de 24 de ani își pierde viața sub privirile îngrozite ale prietenei sale- radioimpuls.ro

Citeste si: Dispariţii misterioase în Rusia. Putin îşi arestează cercetătorii care au inventat rachetele hipersonice- antena3.ro

Până acum nu s-au înregistrat demonstrații în stradă, însă starea de revoltă pare a fi tot mai accentuată în rândul societății civile din Myanmar.

Întreaga autoritate în Myanmar aparține acum principalului comandant al armatei, Min Aung Hlaing, care a declarat și stare de urgență pe o perioadă de un an în această țară, au anunțat reprezentanții armatei la televiziunea publică.

Soldați au fost desfășurați pe străzile capitalei Naypyidaw și într-un alt oraș mare, Yangon. În majoritatea orașelor au fost întrerupte serviciile de telefonie și internet, iar comunicațiile cu capitala au fost întrerupte, fapt ce face dificilă evaluarea situației de acolo, în contextul în care orașul este izolat. De altfel, transmisiunile televiziunilor locale au fost oprite, iar semnalul televiziunilor internaționale a fost blocat.

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI