Tulburătoarea poveste de iubire, dar și de viață, în care ne-am putut regăsi fiecare dintre noi, care îi are în centrul acțiunii pe Asya (Cansu Dere), Volkan (Caner Cindoruk) și Derin (Melis Sezen), va avea deznodământul sâmbăta această, de la ora 20:00, când va fi difuzat ultimul episod al îndrăgitei producții turcești.
Citește și: Șoc pentru Cansu Dere. Fratele actriței a fost împușcat într-un atac armat
Lupta continuă a eroinei producției, Asya, de a-și reîntregi familia, ar putea avea efecte neașteptate atunci când aceasta își dorește să-i fie alături celui care i-a fost soț, Volkan. Deși trădarea venită din partea aceastuia a tulburat ireversibil viețile Asyei și a fiului cuplului, iată că acum cei doi foști soți încearcă să-și redobândească echilibrul dragostei pe care și-au purtat-o neîncetat. Încă de la început, obsesia lui Derin de a-l revendica pe Volkan numai pentru ea, nepăsându-i de suferința provocată în familia acestuia, a atins cote maxime, iar acum femeia nu acceptă că dragostea bărbatului pentru Asya, rivala ei
de moarte, este tot mai mare.
Citeste si: Iasmina este adolescenta din Iași, care și-ar fi pus capăt zilelor după o ceartă cu părinții. Verișorul tinerei face declarații cutremurătoare: „A fost pedepsită”- kanald.ro
Citeste si: Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc- wowbiz.ro
Citeste si: O femeie și-a drogat fetița de un an ca să câștige mai mulți urmăritori pe TikTok. Fetița a fost operată degeaba pe creier de două ori- antena3.ro
Citește și: “Destăinuiri”, o dramă psihologică inspirată din poveşti adevarate, un serial despre traumă și speranță, începând din 3 martie, la Kanal D! Kanal D aduce astfel primul primul serial dublat în română pentru milioanele de telespectatori
Dacă vor reuși Asya și Volkan să se reunească și să-și trăiască viața, ca o familie adevărată, așa cum au fost de la început, și dacă Derin va ceda în fața iubirii desăvârșite dintre cei doi foști soți, vom putea afla în ultimul episod al fascinantei producții, sâmbătă, de la ora 20:00, la Kanal D.
Începând din 3 martie, fanii serialelor turcești de la Kanal D, vor putea urmări, în premieră, primul serial dublat în română, “Destăinuiri”, o dramă psihologică inspirată din poveşti adevărate, un serial despre traumă și speranță. Noua producție va putea fi urmărită, începând de săptămâna viitoare, în fiecare vineri și sâmbătă, de la ora 20:00, la Kanal D!