În această seară, de la ora 20:00, într-un nou episod din serialul “Secrete de familie”, îi regăsim pe Îlgaz și Ceylin extrem de încrezători în viitorul lor, de când și-au unit destinele.
Tinerii însurăței se bucură de fiecare moment petrecut împreună însă Ceylin este îngrijorată de faptul că Yekta a reușit să scape din nou de închisoare și caută, alături de Îlgaz, temei pentru a-l încarcera definitive pe temutul avocat.
O crimă multiplă descoperită de Eren pune pe jar autoritățile. Printre cadavre este găsit și un copil, în vârstă de 12 ani, aflat în stare gravă, iar șocul este uriaș pentru Ceylin care află, cu stupoare, că Mehmetcan este băiatul pe care îl cauta, de zece zile, la rugămintea unei cliente, mama copilului.
Mai mult decât atât, Îlgaz va avea un șoc atunci când află că una dintre victime este o persoană foarte apropiată lui.
Cu toate că a fost eliberat din închisoare, Yekta trăiește vremuri grele. Bărbatul își caută loc de muncă pentru a se întreține însă nu renunță la răzbunarea sa. El caută să afle adresa fostei sale soții, care a ”dispărut”, Lacin nemaivrând să știe nimic de fostul soț.
Cum reacționează Îlgaz când află cine este persoana apropiată lui, care a fost ucisă, și cum este legată teribila crimă de Ceylin, puteți afla astăzi, de la ora 20:00, în noul episod din serialul “Secrete de familie”, difuzat numai la Kanal D.