In secolul al 19-lea, femeile care aveau pofta mare de sex nu erau foarte bine vazute, iar medicul Pavel Vasici, din Timisoara, le recomanda barbatilor sa se fereasca de acestea fiindca: "de două ori este venin, de trei ori se face ciuma, iar ce este peste il injoseste sub dobitoc".
El a scris mai multe lucrari despre igiena, medicina si educatie sexuala, iar una dintre ele se numeste "Neputinţa şi a ei totala vindecare cu mijloace simple cercate prin esperiinţă şi aprobate de mulţi pătimaşi”.
"Junele, care calcă în lume nepătat de păcatele copilăriei, care acestea are a le învăţa de la amor şi gustare, care fără să ştie mai mult de soiul frumos, decât ce au auzit de la părinţi şi învăţători, când vine în cercul frumoaselor vezi bine că se află cu totul în altă lume de cum se afla mai nainte, îl întimpină lucruri de care el nainte nici nu gândea.
Pept gol, braţe goale, căutături amăgitoare şi momitoare, cochetării cu piciorul, cu mâna, şi cu alte părţi uşor coperite, acestea toate îi întărâtă închipuirea, încălzesc fantasia şi îl înviază; toate acestea puteri din afară căşună într-însul o mişcare de simţiciune, de carea el nainte nu avea nici o cunoştinţă. Se aprinde dară omul întreg, şi apoi dacă el va da peste vreo vicleană, viţioasă, peste o fată cu plăcerea amorului cunoscută sau ar fi atât de nenorocos a cădea în braţele unei nesăţioase muieri, atuncea el este fără nici o îndoială perdut, căci acestea nu cunosc cumpătul şi jertvesc pe începătoriu
atâta, cât el după puţin timp, de abea se va mai putea mişca, şi numai din parte întrema", era avertismentul dat de autorul screrii, potrivit
tiparituriromanesti.wordpress.com.
Medicul le recomanda tinerilor sa isi inceapa viata sexuala dupa 20 de ani.
„Împreunarea trupească este un act ce prieşte numai trupului crescut, şi în care junele să nu se îndeletnicească înainte de 20 ani, dacă vrea să se bucure de plăcerea lui până la înalte bătrâneţe.
Această icoană nu se poate destul zugrăvi înaintea ochilor junelui, orice gustare trupească se va face înainte de 18 ani, putem spune că ia din ţânta, ce e hotărâtă trupului a trăi, câte o lună, şi de aceea această putere seacă la mulţi înainte de al 40-lea an”, spune medicul, în lucrarea păstrată în Biblioteca Digitală Naţională a României, redată de tiparituriromanesti.wordpress.com.
Celor care nu ii ascultau sfatul si incepeau sa faca sex mai devreme le recomanda sa fie cumpatati.
"Dacă însă nu mai putem a ne înpotrivi boldului naturei, dacă întărâtarea şi momeala spre acesta ar fi prea mare, dacă fetele şi nevestele stricate şi lascive întrec ruşinea şi statornicia noastră, oh! atuncea să ne păzim barem de abuz, şi să nu căutăm a arăta eroism într-însul. Junele care nu se mai poate conteni de la îmbrăţişarea soiului frumos, să se păzească barem a nu-şi îndestula pofta de două ori după olaltă, căci de două ori e venin, de trei ori se face ciumă prăpăditoare şi ce e peste aceasta silinţă îl înjoseşte subt dobitoc.
O singură silnicie astfeliu cercată îi poate dărâpăna neîntors sănătatea, poate lăpăda în vasele (vinele, arteriile) plămânilor, carii sunt subt acest act foarte încălziţi, simburile spre nevindecabila oftică. Şi vai cât este cuprinsul nefericirei, ce se naşte din aceasta slăbiciune", scria medicul.
Chiar si cei casatoriti erau sfatuiti sa isi infraneze poftele.
"
Deşi nu putem prescrie unui sănătos şi bine păstrat bărbat regula lui Luter de două ori pe săptămână, totuş el are de a să păzi cum simte după act cea mai mică slăbiciune, cu atâta mai puţin are a întrebui spre
întărâtarea trupească vin, arome, sau mijloace aţiţătoare, căci atuncea poate fi sigur, cum că acestea mijloace înainte de a-l înfoca spre lucru, îl vor face şi neputincios cu totul. Îîntărâtăciunea spre îmbrăţişare trebue să rămână numai singurei naturi, şi la cei mai flegmatici încât îl poate aţâţa muierea prin frumuseţa şi graţiile sale, fără alte întărâtări măiestrite".
Pavel Vasici-Ungureanu (n. 18 aprilie 1806, Timişoara- d.
3 iulie 1881, Timişoara) a fost un medic şi scriitor român, membru titular al Academiei Române şi o personalitate a vremii sale.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro