Mihai Coculescu, unul dintre cei mai cunoscuti medici endocrinologi, profesor doctor universitar si membru corespondent al Academiei Romane, a murit pe 24 martie, intr-o clinica privata, dupa ce a contactat mai multi virusi in Spitalul Fundeni. Pe fondul imensului scandal cu dezinfectantele diluate, sotia lui Coculescu, Lucia, a trimis o scrisoare ziarului Cotidianul in care a dezvaluit cauzele decesului acestuia.
Sotia lui Coculescu sustine ca soarta medicului s-a decis din cauza conditiilor de la Institutul Clinic Fundeni “Pe Certificatul de deces al lui Mihai, la cauza morţii, prima cauză înscrisă este “şoc septic sever”.
S-a internat într-o vineri (12 februarie) la Fundeni. Marţi a venit rezultatul analizelor medicale: căpătase virusul AH1N1. Apoi la terapie intensivă 3 Fundeni a mai acumulat 6 viruşi şi bacterii. L-am transferat aproape forţat la Sanador, revoltată de ce indisciplină şi lipsă de îngrijire a personalului medical mediu am întâlnit. S-a stins cu mine şi Ilinca alături, în linişte, în 25 martie. Pentru mine care nu sunt medic au fost zile îngrozitoare în care azi credeam că scapă, mâine aflăm că a mai apărut o bacterie...
Da, avea şi o boală de bază la cei 72 de ani, dar operată la Londra cu 8 ani în urmă într-o clinică privată şi ţinută bine sub control. Costul îngrijirii medicale în Anglia l-a suportat în întregime familia noastra, fără nici un suport din partea autorităţilor româneşti şi vă asigur că a fost însemnat chiar şi pentru o familie din clasa de mijloc. Nu am simţit sub nici o formă nici măcar puţin la ce ne-au folosit banii daţi atâţia amar de ani pe asigurările de sănătate.
În spitalul Fundeni numai într-o săptămână am dus medicamente şi tehnica medicală de 20.000 lei. Am văzut că pe lista spitalelor unde controalele au găsit grave probleme de igienă spitalicească sunt Institutul Parhon şi Spitalul Cantacuzino. Primul a avut ca directoare pe Dr. Diana Păun, azi consilier prezidenţial care sfătuieşte preşedintele în domeniul medical. Vai de noi pacienţii dacă ea foloseşte competenţa care şi-a spus cuvântul în cazul infecţiilor spitalicesti la Parhon, pentru decizii la nivel aşa înalt în domeniul medical.
Legat de Spitalul Cantacuzino, tremur la gândul că Ilinca mea (medic, dar şi mamă a trei copii) se duce în acel focar la serviciu, zilnic”, a scris sotia medicului Mihai Coculescu.