Silviu Petcu, mesaj memorabil in amintirea lui Gyuri Pascu: "Era un amestec perfect de Caragiale si Creanga, in care se mai baga din cand in cand si Shakespeare!"
Silviu Petcu, colegul de la Divertis al lui Gyuri Pascu, este devastat de disparitia prietenului sau.
Silviu Petcu a fost prieten cu Gyuri Pascu de mai bine de trei decenii, cei doi numarandu-se printre cei mai vechi membri ai trupei Divertis. Petcu a fost socat de moartea prematura a lui Gyuri si a marturisit ca nu a putut sa scrie un rand in amintirea acestuia decat la trei zile dupa disparitia amicului sau. Pana la urma, Silviu a scris un text ravasitor in memoria prietenul sau.
“A plecat Gyuri. A plecat de trei zile şi tot de atunci vreau să scriu despre el. Şi nu ştiu cum. Despre Gyuri care strălucea pe scenă, a vorbit toată lumea. Aş putea să încep cu cel cu care am umblat din gazdă în gazdă, la începuturile noastre prin Bucureşti, cu poveştile nopţilor cîntate şi ale celor vorbite în care am amestecat cam tot ce se putea amesteca: bucurii, tristeţi, cărţi, sport, întrebările noastre despre mersul şi rostul lumii şi multă, multă viaţă.
Ar mai fi o variantă, meciurile pe care le-am văzut şi trăit împreună... sau aş putea începe cu Gyuri cel sensibil, vulnerabil şi trist care se ascundea în chitară ca să fie el, ...sau cu Gyuri care bătea noaptea la uşă să mă întrebe dacă nu am o bucată de paine că el are o ceapă, sau cu drumurile noastre cu maşina, sau.... S-ar putea să fie omul cu care am cele mai multe amintiri.
Sigur este omul împreună cu care am rîs cel mai mult. Era un amestec perfect de Caragiale şi Creangă, în care se mai băga din cînd în cînd şi Shakespeare. Asemenea lui Creangă avea umorul sănătos, spumos, i-aş spune moldovenesc, dar vorbim despre Gyuri, era un Harap Alb în care trăiau, fericiţi şi nu prea înghesuiţi, Gerilă, Flămînzilă, Setilă, Ochilă sau Păsărilă Lăţ-Lungilă, (nu rîdeţi, Gyuri ştia cum să aducă luna de pe cer şi să ţi-o pună în palmă).
Şi nu de puţine ori, toţi plecau, ca să-i facă loc lui Moş Nechifor Coţcariu. Îl iubea pe Caragiale şi învăţase de la el să folosească ironia fină, să ia din viaţă şi să pună pe scenă sau pe ecran, personaje de un umor fabulos. Autoironia era un bonus care venea de la el. Talentul lui era uriaş, lua o jumătate de glumă şi făcea din ea una întreaga, rotundă şi plesnitoare ca o minge nouă şi frumoasă.
Era hoţ de clipe. Ştia să fure clipa, să o facă să fie a lui. Da, avea geniu adevarat. Am văzut asta de multe ori, aşa că trebuie să o spun. Prosteşte vorbind, cred că şi Dumnezeu va rîde cu el. Cu el rîsul era rîs, spectacolul era spectacol, cîntatul era cîntat, în trei cuvinte: treaba era treabă. Doar noaptea era de multe ori zi... A fost frumos! De trei zile jucăm o poveste tristă. Aştept să se audă, de undeva de sus, o Voce care să spună: Gyuri, asta a fost bună, o păstrăm să o avem, dar hai să mai tragem una perfectă!”, a scris Silviu Petcu.