Close sidebar
Close sidebar

Sindicatele din agricultură condamnă atitudinea marilor retaileri vizavi de Legea supermarketurilor

Marile lanţuri de magazine, obligate, mai nou, să aibă 51% produse româneşti pe rafturi, au câştigat în zece ani de activitate în România mai mult decât în ţara de provenienţă, a declarat vineri pentru News.ro Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară (FSIA), care dă asigurări că peste câteva luni producătorii locali vor putea aproviziona magazinele cu cantităţile necesare de marfă.

,


DISTRIBUIE
acest articol

“Atitudinea marilor lanţuri de magazine e lipsită de respect faţă de consumatorul român – cum sa  vii să spui că <ăştia (producătorii locali, n.r.) nu pot da>şi că  în condiţiile astea rafturile vor fi goale. Dacă se ajunge la concluzia că pentru o perioadă de timp aprovizionarea nu poate fi făcută, desigur că legea e perfectabilă şi se poate modifica ”, spune Dragoş Frumosu.

Preşedintele FSIA condamnă  lanţurile de hipermarketuri care au ameninţat că se retrag, „în condiţiile în care ei de zece ani câştigă în România cât nu au câştigat în ţara de unde provin”. Multinaţionalele au avut “mult profit în România” şi nu este corect ca “tot noi să plătim totul”, susţine el.

„Vii în România, primeşti teren în centrul târgului, primeşti şi bani de la cei care cumpără din magazinul tău, ca să îţi deschizi alt magazin. Îţi deschizi magazin peste magazin -  pentru că e clar că totul este profitabil – cumperi marfă şi de la mine şi faci profit, dar, pe de altă parte, vrei să ai numai tu câştiguri.

Eu zic că nu este o politică în folosul tuturor părţilor”, spune Frumosu, cu precizarea că toţi retailerii importă mult mai ales din ţara din care provin.

Liderul FSIA subliniază că „nu este foarte sigur” că în prezent producătorii au suficientă marfă să poată aproviziona magazinele cu 51% produse româneşti, „dar dacă vorbim peste două-trei luni, sigur că da, dar totul are un început”.


“Legea ar putea încuraja producătorii locali şi, într-un interval de timp destul de scurt, se poate ajunge la o performanţă destul de bună. Dacă nu facem paşi, nu vom face nimic. Marii retaileri spun că nu vor face faţă şi că nu vor mai putea importa. În cazul unora din ei, câştigul lor era atât de mare (cu referire la încasările din vânzarea produselor importate, n.r.), încât sigur că-i nemulţumeşte să ia de la producătorii români, totul poate fi mult mai transparent vizavi de preţuri ”, susţine Dragoş Frumosu.


Marii retaileri contestă noua Lege 321, care va intra în vigoare în câteva săptămâni, şi spun că ea va avea un impact negativ considerabil asupra comerţului şi, în cele din urmă, asupra buzunarului românului de rând.

Pentru cota de 51% marfă provenită din “ lanţul scurt “, noua lege prevede un termen de graţie de jumătate de an şi elaborarea unei hotărâri de guvern. În schimb, pentru dispoziţiile care privesc activitatea retailerilor, legea va intra în vigoare la 3 zile după publicare.


Astfel, toţi comercianţii vor fi obligaţi să se încadreze în termenul de plată de 7 zile calendaristice pentru produsele proaspete – toate alimentele care nu sunt conservate prin sterilizare, deshidratare, congelare sau afumare, cu excepţia refrigerării.

Prin urmare, managementul stocului de marfă – adică ciclul expunere – vânzare- va trebui optimizat, pentru ca magazinele să poată susţine fluxul financiar extrem de strict  prevăzut în lege.

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, săptămâna trecută, cu 293 de voturi ”pentru” şi niciunul împotrivă, modificările la Legea 321/ 2009 privind comercializarea produselor alimentare care prevede ca 51% dintre produsele aflate pe rafturile hipermarketurilor să provină din „lanţul scurt de aprovizionare, local sau regional”.

Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz, proiectul urmând să ajungă la preşedintele Klaus Iohannis spre promulgare.

Citeste si: Pensia infimă pe care o primește Ilie Năstase, după recalculare! Fostul tenismen este șocat: „Nu am primit nimic în plus, nici măcar un leu”- kanald.ro

Citeste si: Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”- wowbiz.ro

Citeste si: VIDEO. Momentul incredibil în care o polițistă sare din autospecială, pe fereastra mașinii unui șofer căruia i se făcuse rău la volan- antena3.ro

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI