Dr. Doina Hrehoret, de la Institutul Clinic Fundeni, e fosta eleva a Profesorului Irinel Popescu si actuala lui mana dreapta la sectia condusa de dansul. Ea e si „omul lui Dumnezeu” printre muritorii disperati care ajung la etajul 3, chirurgie hepatica. E atat de frumoasa si de delicata, incat putini barbati se lasa linistiti pe mainile ei, din prima, pe masa de operatie. Dar cei care au facut-o traiesc in proportie covarsitoare.
O romanca firava, de 48 de kilograme, cu ochi mari, albastri, cu voce fina si zambitoare, are atata sange rece incat poate sa mute un ficat dintr-un om in altul, sa lucreze peste zece ore cu bisturiu, ace, pompe. Transplantul de ficat este cea mai complexa si dificila operatie.
„Suntem patru chirurgi in toata tara care facem transplant hepatic”, ne-a spus Dr.
Cand sunt doi donatori intr-o zi
Revenim la programul de transplant hepatic: „Suntem doua echipe de transplant in Institutul Clinic Fundeni, lucram cate o saptamana, la apel, prin rotatie. Una este condusa de Conf. Dr. Vlad Brasoveanu si una de mine, intreaga activitate de transplant fiind coordonata de Prof. Dr. Irinel Popescu. Dar se intampla ca in saptamana in care teoretic esti liber sa fie doi donatori in aceeasi zi si atunci ti se modifica tot programul.
Capacitatea centrului nostru este de un transplant pe zi si, in acest caz, al doilea ficat se transplanteaza la Spitalul Sfanta Maria, unde am un contract de colaborare tocmai pentru a solutiona aceste situatii. Si, conform regulilor lui Murphy, foarte des sunt doi donatori in saptamana mea libera... Asa s-a intamplat si in aceasta saptamana, au fost doi donatori de ficat, eram libera, aveam musafiri acasa...
„Te mobilizezi ca la armata”
Nu-i frustrant sa nu ai timp pentru tine? „Da... Aceste lucruri ma frustreaza uneori. E greu sa nu ai viata sociala, sa nu ai familie, sa fii disponibil la orice ora din zi si din noapte, sa stai cu telefonul deschis tot timpul si in momentul in care primesti un apel sa te mobilizezi ca la armata.
Ca sa nu mai vorbesc de noaptea dinaintea transplantului, o noapte semi-alba. Din cauza programului de zbor, medicii plecati la recoltare ajung cu ficatul la spital dimineata, in jurul orei 7. Pentru a scadea timpul de ischemie rece, recoltarea incepe tarziu si pe la ora 2 dimineata primim ultimele informatii, care sunt, de fapt, cele mai importante.
In acel moment se decide cine va primi ficatul. Uneori, datele furnizate de Agentia Nationala de Transplant inainte de recoltare (n.r.- varsta donatorului, antecedentele lui medicale, analizele de laborator, ecografia) pot sugera un donator ideal, care ar impune alegerea unui receptor ideal (n.r.- pacient tanar, cu boala hepatica avansata, dar fara cancer, cu speranta de viata mare postoperator).
Daca chirurgul care face recoltarea decide ca ficatul nu arata perfect, adica are un grad mare de steatoza, are o consistenta modificata etc, atunci se decide fie anularea interventiei de transplant, adica un organ inutilizabil si totodata inca o noapte pierduta degeaba pentru chirurg si anestezist, fie alegerea unui receptor marginal, adica un pacient cu patologie oncologica.
Alteori, dimensiunile ficatului sunt prea mari raportate la dimensiunile abdomenului receptorului si trebuie ales un receptor cu greutate mai mare, pentru ca o grefa mare poate determina compresia venei cave cu consecinte negative. Din cauza acestor motive sunt chemati de regula doi pacienti pentru un potetial ficat”.
„Dar pe mine cine ma opereaza?”
Cum de o femeie frumoasa, delicata, a ajuns sa taie si sa umble prin maruntaiele celor loviti de soarta? „Orice femeie care a ales sa faca chirurgie isi asuma acest lucru si este constienta ca trebuie sa munceasca mai mult pentru a obtine rezultate similare, pentru a demonstra ca este in stare sa se ridice la nivelul performantelor unui barbat”, spune Dr. Hrehoret.
„De multe ori, dupa discutii indelungate purtate cu pacientii mei despre interventia chirurgicala, despre detaliile tehnice, complicatiile si consecintele imediate sau tardive post-operator, eram intrebata la final: <<Si pe mine cine ma opereaza?>> Uneori este greu pentru bolnavi sau familiile lor sa suprapuna imaginea mea pe conceptul clasic de chirurg.
Mi-aduc aminte de una din situatiile hazlii pe care le-am trait nu demult. Un pacient transplantat in ajunul Anului Nou mi-a marturisit, dupa aproape un an de zile, ca dupa toate calculele lui, incluzand si o activitate de adevarat detectiv, a ajuns la concluzia ca singurul chirurg care ar fi putut sa-l transplanteze sunt eu, pentru ca atat Prof. Dr. Irinel Popescu cat si Conf. Dr. Vlad Brasoveanu erau plecati in concediu in acea perioada. Nu-i venea sa creada!”, isi aminteste zambind.
Cursa contra-cronometru
Recent, s-au implinit patru ani de la tragedia aviatica in care si-au pierdut viata doi oameni, pilotul Adrian Iovan si studenta Aurelia Ion. Aeronava avea la bord un echipaj medical care mergea sa preleveze organe pentru transplant atunci cand s-a prabusit intr-o padure din Apuseni. E un subiect sensibil in Fundeni chiar si acum. Dr. Hrehoret nu are nimic de spus in plus pe aceasta tema, dar, prin prisma situatiei, ne-a explicat cat timp ai la dispozitie sa transferi ficatul din donator, in pacientul de pe masa.
Si e cam ca-n filme: „Cea mai mare parte din operatie se realizeaza contracronometru. Se fac toate eforturile ca timpul de ischemie rece a ficatului sa fie mai mic de 8 ore, acest interval fiind optim pentru o buna functionare a grefei. Ce inseamna timpul de ischemie rece?
Este timpul scurs din momentul in care se intrerupe circulatia sanguina a ficatul in cadrul operatiei de recoltare la donator, pana in momentul refacerii circulatiei venoase, adica momentul declamparii venei cave si a venei porte, in cadrul operatiei de implantare a ficatului la receptor.
Pe durata transportului intre cele doua spitale, ficatul este prezervat intr- o solutie speciala, mentinand cu ajutorul ghetei o temperatura scazuta. Ideal ar fi ca momentul in care ficatul ajunge in sala de operatii sa fie sincronizat cu momentul scoaterii ficatului bolnav din abdomenul pacientului.
Nu este usor de realizat acest obiectiv... Aceasta etapa, denumita hepatectomie totala, poate necesita 2-3 ore, in functie de conditiile particulare fiecarui pacient: un grad mare de hipertensiune portala, precum si interventiile chirurgicale anterioare, mai ales la nivelul abdomenului superior, pot creste gradul de dificultate al disectiei si implicit timpul necesar realizarii acestei etape.
La acest interval de timp se adauga aproximativ o ora necesara pregatirii pacientului: monitorizarea functiilor vitale, intubarea, montarea cateterelor etc. Si toate aceste lucruri nu pot demara decat in momentul in care stii cu siguranta ca ficatul va ajunge in spital, altfel risti sa faci transplant de ficat... fara ficat, daca se prabuseste avionul”.
Despre primul transplant
Dr. Hrehoret ne povesteste ca primul „branci” l-a luat de la Profesorul Luciano De Carlis, chirurg italian renumit, atunci cand a petrecut doua luni la Milano pentru specializare in transplantul hepatic. Profesorul a remarcat-o, fiind si pentru el o mirare casi doreste sa faca munca „de barbat”, si a tinut-o tot stagiul in sala de operatii.
„Initial a crezut ca sunt anestezist pentru ca discutam detalii despre anestezie si terapie imediat postoperatorie”, isi aminteste doctorita. Ulterior, afland ca sunt totusi chirurg, a vrut sa ma testeze si am fost lasata sa fac noduri la tegument, cam ce face un rezident de chirurgie in primele luni de stagiu.
A doua zi am legat firele la aponevroza, apoi am facut o colecistectomie si am primit verdictul: tu chiar stii sa operezi! Si din acel moment am fost ajutor principal sau, cum se zice, mana a doua in operatii. Dupa cateva luni, Prof. De Carlis a venit la un congres in Romania. Atunci m-a laudat domnului Prof. dr. Irinel Popescu, spunandu-i ca eu stiu sa operez, inclusiv transplant hepatic.
La urmatorul transplant, seful a venit si mi-a spus: «Daca esti in stare, fa acest transplant. Sunt aici, in blocul operator; daca ai nevoie, cheama-ma». L-am chemat la finalul operatiei. Reusita mea a fost totodata si meritul lui, deoarece Profesorul stia sau banuia ce pot si cat pot, iar acela a fost momentul confirmarii si inceputul unui lung sir de transplanturi hepatice. Pentru mine a insemnat foarte mult faptul ca mi-a acordat incredere si m-a sustinut ”.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
A fost ingrijita de sotia unui pacient
Pare ca au fost multe cazuri care i-au brazdat inima. „Au fost, intr-adevar. Sunt pacienti cu care am ramas prietena de-a lungul timpului, chiar din primul an de rezidentiat”. Isi lasa privirea in jos si cauta sa faca ceva cu mainile. E un subiect care o emotioneaza desi, daca in fata ei ar fi stat un pacient deschis, ar fi putut sa-l salveze fara sa transpire.
E o poveste in spatele acestor emotii: „Puteti sa credeti ca de 20 de ani sunt prietena cu sotia unui tanar care, din pacate, a murit... E ca si sora mea... Dupa multi ani s-au inversat rolurile. Cand am fost eu bolnava nu s-a dezlipit de patul meu trei zile continuu”. Face o pauza: „Dumnezeu mi-a dat multi prieteni pe care i-am cunoscut in spital, care s-au dovedit prieteni adevarati”.
A intrat la 7 dimineata in sala si a iesit la ora 23
2017 a fost cel mai prost an pentru transplantul hepatic din ultima vreme. Doar 54 de interventii de acest gen au avut loc, din lipsa donatorilor. „In cel mai bun an au fost 124 de transplanturi, uneori cate 5 transplanturi pe saptamana”, spune cu mandrie doctorita care e renumita printre colegi pentru maratonul pe care l-a facut de un Paste, cand a realizat doua transplanturi intr-o zi. A intrat la 7 dimineata in sala si a iesit la ora 23. Spune ca nu a avut medici in familie.
„Nimeni. Parintii mei au fost invatatori, nu am sange albastru, nu vin dintr-o familie cu traditie in medicina. Am urmat Facultatea de Medicina la Iasi, pe vremea comunismului, absolvind-o la trei ani dupa Revolutie. Am luat examenul de rezidentiat pe chirurgie generala, fiind repartizata la Institutul Clinic Fundeni. Asa am inceput pregatirea mea in acest domeniu, care m-a cucerit si aici am ramas.
Cred ca dintotdeauna mi-am dorit sa fac chirurgie, dar acest lucru mi s-a reconfirmat stand in Clinica de dimineata pana seara, nopti intregi cand era nevoie. Cand erau cazuri dificile pierdeam de multe ori notiunea timpului. Nu cred ca as putea sa traiesc fara chirurgie”, spune raspicat, insa nu se faleste, nu are peretii tapetati cu diplome, biroul ii este plin de dosare plus niste pantofi de schimb.
„Cine are nevoie de mine, ma va gasi”
Putini sunt cei care afla la timp de existenta ei. Majoritatea pacientilor sunt oameni care au suferi mult pe la usile altor cabinete, incercand sa gaseasca solutii. Ce trebuie sa faca un om pentru a ajunge pe mainile doctorului protrivit? Rade! „Cine are nevoie de mine, ma gaseste.
A ales intre copii si chirurgie
Ii plac copiii, dar nu are niciunul. Are un catel mic, din acela de buzunar, pe care il iubeste si il rasfata. Putin compenseaza, dar nu e o femeie ceruia sa-i plangi de mila, dimpotriva! „Motivul major pentru care nu mi-am permis sa fac un copil a fost timpul limitat pentru viata personala, asa cum am mai spus. Nu pot, dupa ce stau cateva ore bune in operatie sa las totul in urma si sa-mi inchid telefonul, fara sa ma intereseze ce se intampla in continuare cu omul pe care l-am avut pe masa. Despre ce vorbim...”, rade.
Citeste intreaga poveste de viata a chirurgului Doina Hrehoret pe EVZ.ro.