Sistemul educațional, paralizat de coronavirus. Din toamnă, doar o parte dintre elevi ar putea merge la școală
Nelu Tătaru a anunțat luni seară că amânarea noului an școlar nu este o opțiune luată în considerare, în acest moment.
Nelu Tătaru a anunțat că noul an școlar s-ar putea desfășura în condiții nemaivăzute până acum, dar care să permită, de această dată, unui număr limitat de elevi să fie prezenți în clasele de curs.
La Digi24, Nelu Tătaru a explicat că se ia în considerare un scenariu care va permite elevilor să învețe în trei rotații. În timp ce o treime va învăța chiar din sala de cursuri, celelalte două treimi vor studia online.
„Avem scenarii și pentru o accelerare a numărului de cazuri, dar și pentru o conduită normală, dacă respectăm niște reguli și dacă în două- trei săptămâni o să vedem o cădere a acestei pante. De exemplu, vor fi doar o treime din elevii care merg, celelalte două treimi vor fi acasă, online și se vor roti aceste două treimi”, a precizat Tătaru.
Citeste si: Coronavirus România. Creștere record în ultimele 24 de ore
Plictiseala a fost principala stare resimţită negativ de copii (47,5%), urmată de oboseală (32,7%), tristeţe (27,1%) şi furie (23,2%) după închiderea şcolilor în martie este una dintre concluziile unui sondaj al organizaţiei Salvaţi Copii. Potrivit datelor, aproape jumătate dintre copii nu au acces la o tabletă sau la un computer, singurele dispozitive care pot permite o participare reală la lecţiile online, iar peste 50% spun că unul dintre riscurile majore ale acestei perioade a fost dependenţa de internet şi, ca atare,
expunere la conţinut agresiv şi la fake news.Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citeste si: Darius Vâlcov a fost condamnat la șase ani și șase luni de închisoare cu executare
Datele au fost extrase din studiul "Impactul Covid-19 asupra copiilor din România", lansat, marţi, de Organizaţia Salvaţi Copiii România, în urma consultării a 5.000 de copii din România, din ciclul de învăţământ primar, gimnazial şi liceal, prin intermediul unui sondaj online.
Închiderea şcolilor şi organizarea arbitrară a unor cursuri şcolare online, acolo unde a fost posibil şi fără instrumente de evaluare a calităţii procesului de educaţie, a dus la situaţii-limită.
Una dintre acestea este deosebit de gravă: îngrădirea accesului la educaţie pentru copiii vulnerabili, fără acces la internet şi/sau la dispozitive care să le permită participarea online.
Citeste si: Egiptul poate trimite trupe militare în Libia. Mesajul președintelui
Inechităţile sociale au fost agravate, în cazul copiilor care nu au avut acces la şcoala online, iar izolarea, marginalizarea şi discriminarea au repercusiuni atât educaţionale, cât şi psiho-emoţionale pe termen lung.