ȘOCANT! Un bărbat a dat foc unui autobuz școlar plin cu elevi! 51 de suflete nevinovate au văzut IADUL cu ochii lor!
Un imigrant african a incendiat un autobuz şcolar, miercuri, la periferia oraşului italian Milano, în semn de protest faţă de moartea extracomunitarilor în Marea Mediterană, mai mulţi elevi fiind intoxicaţi cu fum, afirmă surse din cadrul serviciilor de securitate italiene.
Un bărbat originar din Senegal în vârstă de 47 de ani, cetăţean italian, a oprit autobuzul şcolar pe care îl conducea, a dat jos 51 de elevi cu vârste între 11 şi 14 ani şi doi adulţi şi a incendiat vehiculul, anunță și mediafax.
"Vreau să se termine cu oamenii morţi în Marea Mediterană", a strigat şoferul autobuzului în timp ce a incendiat vehiculul în zona San Donato Milanese, la periferia oraşului Milano, relatează site-ul cotidianului La Repubblica.
Cel puţin 12 copii şi doi adulţi au fost transportaţi la spital din cauza unor forme uşoare de intoxicare cu fum.
Individul de origine senegalează, care a incendiat un autobuz școlar în nordul Italiei, a fost inculpat pentru răpire, tentativă de ucidere în masă și terorism, au anunțat autoritățile, precizând că nu există indicii că suspectul ar fi avut vreo legătură cu Stat Islamic sau alte grupări extremiste.
Bărbatul voia să "pedepsească Europa pentru politicile privind imigranți, inacceptabile în opinia lui," și în semn de protest faţă de moartea a mii de imigranți în Marea Mediterană, a declarat procurorul antiterorist Alberto Nobili, informează site-ul agenției Dpa, potrivit mediafax.
Conform unor surse din cadrul serviciilor de securitate italiene, şoferul se numeşte Ousseynou S., este originar din Senegal, a primit cetăţenie italiană în 2004 şi are antecedente penale pentru conducerea unui vehicul în stare de ebrietate şi pentru agresarea unui minor. În autobuz se aflau elevi ai unei şcoli generale de la periferia oraşului Milano.