Un tânăr de 21 de ani a fost împuşcat  de poliţişti, după ce maşina de teren în care se afla nu a oprit la semnalele agenţilor, fiind urmărită de aceştia prin judeţul Suceava. La un moment dat, maşina de teren a ajuns pe un drum forestier greu accesibil, poliţiştii fiind nevoiţi să se oprească, după ce au tras focuri de avertisment în aer şi apoi spre autovehicul. Tânărul rănit a fost găsit ulterior, în urma unui apel la 112, el fiind transportat la spital, conştient.

În maşină se mai aflau doi tineri, toţi fiind băuţi, dar niciunul nu a vrut să le spună poliţiştilor care dintre ei se afla la volan şi de ce nu a oprit la semnal.

Citește și: Bunic împușcat în cap de nepotul său, în Timiș

Incidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, localităţii Moldoviţa, judeţul Suceava, după ce un echipaj de poliţie din cadrul Sectiei de poliţie rurală Vama a făcut semn să oprească şoferului unui autoturism de teren înmatriculat in străinătate, cu volanul pe partea dreaptă.

Ce au transmis autoritățile

„Datorită faptului ca şoferul nu a respectat semnalul şi şi-a continuat deplasarea, mărind viteza, poliţiştii au plecat în urmărirea autovehiculului. Urmărirea s-a efectuat cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, pe drumul judeţean din localitate, şoferul fiind somat prin sistemul acustic, fără a fi posibilă utilizarea mijloacelor din dotare având în vedere rularea într-o zonă rurală locuită. La un moment dat, autovehiculul de teren a virat şi a pătruns pe un drum forestier greu accesibil şi accidentat, poliţiştii continuând urmărirea cu dificultate, dar somând conducătorul auto, prin amplificatorul autospecialei, pentru

a opri, în caz contrar urmând a fi folosit armamentul din dotare”, a arătat Poliţia Judeţeană Suceava.

Şoferul nu a oprit, astfel că un poliţist a folosit arma.

Citește și: Partidă de vânătoare încheiată cu dosar penal în Vrancea

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

„Şoferul urmărit nu s-a supus somaţiilor legale, situație în care unul dintre poliţiştii din echipaj a executat două focuri de avertisment în plan vertical şi apoi foc spre autovehicul, ulterior urmărirea fiind întreruptă deoarece drumul forestier era unul accidentat si nu putea fi parcurs cu autospeciala de poliţie, iar autoturismul de teren avea un avantaj tehnic superior în aceste condiții”, a precizat sursa citată.

După câteva minute, s-a primit un apel 112 de la o persoană anonimă prin care se sesiza că un tânăr este rănit, având o plagă împușcată in zona spatelui. Poliţiştii au ajuns cu dificultate la locul indicat, o zonă forestieră izolată, fiind solicitată şi prezenţa unei ambulanţe.

„Primul echipaj ajuns la faţa locului a stabilit faptul că persoana împuşcată este un tânăr de 21 de ani din com. Vatra Moldoviţei, ce se afla în autovehiculul urmărit anterior de poliţişti. Acesta prezenta o plagă prin împuşcare, fiind conştient şi cooperant din punct de vedere medical, însă reticent în ceea ce priveşte oferirea unor date cu privire la şoferul vehiculului. De asemenea, bărbatul prezenta halenă alcoolică”, a arătat IPJ Suceava.

În zonă a fost identificat şi autovehiculul urmărit, împotmolit într-un şanţ. De asemenea, au fost identificaţi alţi doi tineri, ambii de 21 de ani, dar niciunul nu a colaborat cu poliţiştii pentru clarificarea situaţiei (toţi se aflau sub influenţa alcoolului, nu au dorit să comunice cine se

afla la volan şi nici motivul neopririi). De asemenea, în vehicul au fost găsite mai multe sticle de alcool.

Tânărul a primit îngrijiri medicale de specialitate

Tânărul rănit a fost dus de poliţişti şi personal medical până la ambulanţă, fiind conştient, el fiind transportat la o unitate medicală pentru acordarea de îngrijiri de specialitate.

Cauza a fost prezentată unităţii de parchet competente, care a delegat sarcini de cercetare poliţiştilor din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, fiind înregistrat dosar penal pentru clarificarea tuturor aspectelor.

Citește și: Împuşcat cu un pistol cu bile în faţa unui restaurant

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Potrivit Poliţiei Judeţene Suceava, doar în anul precedent poliţiştii din judeţ au reţinut peste 5.000 de permise de conducere, iar 217 şoferi au fost încarceraţi în arestul IPJ Suceava pentru infracţiuni la regimul rutier.

Sursa citată precizează că neoprirea la semnalul regulamentar al poliţistului rutier nu este doar o contravenţie şi un act de sfidare a legii şi autorităţii, ci poate atrage consecinţe din cele mai grave pentru şoferul care încalcă legea, pasagerii din vehiculul acestuia, alţi participanţi la trafic (şoferi sau pietoni) şi chiar pentru poliţiştii care vor desfăşura activităţi de interceptare şi oprire. Urmărirea vehiculului care nu opreşte la semnalul poliţistului generează riscuri suplimentare.

Citește și: În ce stare se află profesoara care a fost împușcată de un elev în vârstă de șase ani. Ce riscă băiatul după fapta lui


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si