Soluții de finanțare pentru fermele mici și mijlocii
Fermele mici și mijlocii se confruntă adesea cu cele mai mari dificultăți. Intemperiile, lipsa resurselor financiare pentru cele mai inteligente investiții în inputuri agricole, costurile ridicate ale utilajelor și echipamentelor, competiția reprezentată de produsele de import, precum și absența unor surse alternative de venituri îi fac pe fermieri vulnerabili pe piața de profil românească și europeană.
Soluțiile de finanțare pentru fermieri trebuie să țină cont de specificul activității agricole, de lucrările de sezon și de necesitatea investițiilor la momentul potrivit. O instituție financiară non-bancară specializată exclusiv pe creditarea fermierilor oferă credite în condiții avantajoase pentru capital de lucru, investiții, facilități de scont și factoring, precum și pentru finanțarea proiectelor din fonduri europene.
Tipuri de finanțare pentru fermele mici și mijlocii
În activitatea agricolă, disponibilitatea resurselor financiare trebuie să fie constantă, atât pentru asigurarea capitalului de lucru necesar pentru achizițiile curente, pentru inputuri, dar și pentru investițiile majore, în tehnologizare sau în dezvoltarea unor surse alternative de venit, din ferme.
Astfel, fermierii din sectorul vegetal pot accesa credite pentru înființarea și întreținerea culturilor la cultură mare, la cartof, sfeclă de zahăr, în pomicultură sau viticultură, iar termenele de rambursare vor ține cont de ciclul de producție și de perioadele de recoltare. Creditul AgroInput este accesibil și avantajos și se acordă pe o perioadă de maximum 365 de zile calendaristice.
Un produs de creditare asemănător în ceea ce privește condițiile și destinația sumelor contractate este Creditul Flux Constant, care se pretează atât pentru sectorul vegetal, cât și pentru sectorul zootehnic. Se mai pot accesa credite care să valorifice o recoltă viitoare, pe baza unui contract în avans pentru vânzarea producțiilor sau credite pentru stocuri, prin care se pot primi până la 80% din valoarea producției. Pentru fermele de vaci de lapte, creditul Lapte Bun se traduce în finanțare în baza contractului sau a facturilor lunare de vânzare a laptelui, pe o durată de maximum 12 luni calendaristice.
Pentru investiții majore, înființare de ferme noi, achiziții de terenuri, utilaje și tehnologie de exploatare atât în sectorul vegetal, cât și sectorul zootehnic, fermierii pot solicita o serie de credite convenabile din perspectiva condițiilor de rambursare, a duratei, precum și a rapidității cu care primesc banii necesari.
Fondurile europene se accesează acum mult mai ușor cu ajutorul creditelor pentru fermele agricole, care vizează soluții flexibile pentru implementarea proiectelor. De asemenea, operațiunile curente de scont și factoring sunt supuse termenelor din ciclul de producție, ceea ce înseamnă că fermierii se confruntă adesea cu întârzieri în onorarea plăților de către alți fermieri sau cu imposibilitatea de plată la termen, motive întemeiate pentru care pot accesa credite pentru scont și factoring.
Cum procedezi pentru obținerea unui credit agricol avantajos?
Alegerea între mai multe opțiuni de finanțare poate fi dificilă pentru fermele mici și mijlocii, de aceea consultanța și orientarea din partea companiei de creditare sunt esențiale. Echipa mobilă se deplasează direct la fermă, pregătită să ofere sprijin și consiliere pentru găsirea celor mai bune soluții de finanțare. Specialiștii oferă suport personalizat, ajutând la identificarea celei mai avantajoase forme de creditare.
După ce este aleasă soluția optimă, echipa oferă asistență completă pentru întocmirea dosarului de creditare, asigurându-se că toate documentele necesare sunt în ordine și complete. Dosarul trece apoi printr-un proces riguros de analiză și aprobare. În final, fermierul primește simplu și rapid finanțarea de care are nevoie pentru dezvoltarea afacerii sale agricole.
Activitatea fermelor mici și mijlocii, care trec prin multe provocări în activitatea agricolă, poate fi susținută cu soluții de finanțare pentru fermieri, accesate la timpul potrivit, cu termene de rambursare avantajoase, care țin cont de specificul ciclurilor de producție din acest sector.