Mega-surpriză după spectacolele-pilot din București și Cluj-Napoca. Câți români s-au infectat cu COVID-19
Autorităţile sanitare de la noi au organizat în luna mai, la București și Cluj-Napoca, patru spectacole-pilot în cadrul unui program pentru relansarea sectorului cultural-artistic. Acum au sosit primele rezultate cu privire la numărul persoanelor infectate.
Spectacole-pilot pentru monitorizarea infectărilor
După luni în șir în care spectactorii nu au intrat în sălile de spectacole niciunde în țară, la mijlocul lunii mai, la Cluj-Napoca a fost pusă în scenă piesa "Faust" în sala mare a Operei Naționale.
Cum s-a derulat spectacolul? Uşile s-au deschis cu o oră înainte de a începe evenimentul, iar oamenii au avut la dispoziţie nouă intrări.
Pe lângă bilet, participanţii au fost nevoiţi să prezinte dovada că s-au vaccinat anti-COVID, că au avut boala şi s-au vindecat în ultimele 90 de zile sau un rezultat negativ al unui test pentru infecţia cu SARS-COV2.
S-a păstrat distanța între spectatori și s-a asigurat că ieșirea din sala de spectacol se face fără aglomerație. Spectacole similare au avut loc la București, unde sute de oameni au participat la două piese de teatru.
Concluzia autorităților după spectacolele-pilot
Concluzia surprinzătoare a autorităților a fost anunțată azi: un singur participant dintre cei prezenţi la cele patru spectacole-pilot, organizate în București și Cluj-Napoca, s-a infectat cu Sars-Cov-2!
Persoana infectată a primit rezultatul după 8 zile de la concertul organizat la Opera Națională din Cluj, ceea ce poate însemna, spun epidemiologii, că s-a infectat în altă parte, potrivit ProTV.
Pe parcursul monitorizării, fiecare participant a fost rugat să evite zonele aglomerate, dar și interacțiunile, cu persoane necunoscute.
Reprezentanții Ministerului Culturii recomandă că organizatorii de evenimente să aibă mai multe puncte de testare sau ca participanții să vină cu testele deja efectuate.