In articol:
"Am rămas singura țară din Europa care are sporuri", a declarat premierul Marcel Ciolacu, luni seara, într-o emisiune TV.
Citește și: Când vin pensiile mărite? Noul calendar, după publicarea normelor în Monitorul Oficial
Premierul Ciolacu a dezvăluit că are planuri pentru majorare salariului în România, dar a atras atenția asupra faptului că țara noastră a rămas ultima din Europa care oferă sporuri salariale.
”Salariul va crește, acest lucru este clar. Dar de ce mai trebuie în România să fie ”Spor de antenă”? Noi dormim cu telefonul sub pernă! Am rămas singura țară din Europa care are sporuri", a explicat premierul la Antena 3.
Ce se întâmplă cu impozitarea pe salariul minim
Potrivit premierului, trebuie să existe o diferențiere între mediul civil și cel militar, altfel nimeni nu mai este tentat să lucreze ca polițist sau militar.
"O treime dintre români sunt plătiți cu salariul minim în acest moment. Dacă scoatem cei 10% din impozitare, aș vrea să am pârghia necesară să nu ne trezim că trei sferturi din români vor lucreze pe salariul minim”, a spus Marcel Ciolacu, conform Stiri pe surse.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat la aprobarea bugetului de stat pe 2024, că salariul minim va fi de 3.700 de lei de la 1 iulie și se va păstra facilitatea de 200 de lei scutiţi de taxe din salariul minim brut.
„Eu îmi doresc ca anul viitor, în funcţie şi de măsurile fiscale luate şi vedem şi combaterea evaziunii, să încercăm să începem să scădem impozitarea muncii pentru cei cu salariul minim pe economie. Asta este de fapt şi de drept marea provocare. Vom vedea execuţia bugetară şi, în funcţie de asta, vom hotărî cum vom proceda. Eu cred că adevărata provocare anul viitor va fi această scădere a impozitării muncii”, a afirmat Ciolacu în decembrie anul trecut.