Close sidebar
Close sidebar

Sprijin financiar lunar pentru elevii de liceu și studenți. Cum te poți înscrie în program?

Elevii și studenții pot primi un sprijin financiar lunar de 300 lei, respectiv 330 lei, în cadrul proiectului cu fonduri europene „Primul student din familie”. Accesul dificil la studiile superioare reprezintă una dintre principalele cauze pentru care România este statul cu cea mai mică rată de absolvire a învățământului terțiar din toate țările UE.

Sorin Negru,

Sprijin financiar de 300 de lei pe lună pentru elevi de liceu și studenți.

[Sursa foto: Pexels.com]

DISTRIBUIE
acest articol


In articol:

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat apelul „Primul student din familie”, în care unitățile de învățământ și universitățile pot depune proiecte care să includă măsuri de tip „punte” în vederea facilitării tranziției la studiile universitare, începând cu clasa a XI-a.

În cadrul proiectului, se poate acorda și sprijin financiar elevilor și studenților, 300 de lei pe lună pentru elevii de liceu și 330 de lei pe lună pentru studenți.

Citește și: Când începe vacanța de Paște în 2024 și câte zile libere vor avea elevii?

Proiectul include măsuri de prevenire și combatere a abandonului universitar în rândul studenților proveniți din medii și grupuri dezavantajate.

„Primul student din familie” este parte din Programul Național pentru Reducerea Abandonului Universitar (PNRAU), prevăzut în Legea învățământului superior nr. 199/2023, și va fi finanțat prin Programul Educație și Ocupare 2021 – 2027 și din bugetul de stat.

Sprijin financiar de 300 de lei pe lună pentru elevi de liceu și studenți.

[Sursa foto: Pexels.com]

Cum sunt alocați banii din buget

Bugetul total alocat apelurilor de proiecte este de 50 de milioane de euro.

Bugetul este repartizat la nivelul celor două categorii de regiuni după cum urmează:

  • pentru regiunile mai puțin dezvoltate (Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Nord-Vest, Vest și Centru), suma totală disponibilă este de 44.970.414,50 euro, din care contribuția UE este de 38.224.849,78
    euro (corespunzând unei contribuții UE de 85%), iar contribuția națională este 6.745.564,72 euro (corespunzând unei contribuții naționale de 15%);
  • pentru regiunea dezvoltată (București-Ilfov), suma totală disponibilă este de 5.029.585,5 euro, din care contribuția UE este de 2.011.834,20 euro (corespunzând unei contribuții UE de 40%), iar contribuția națională este de 3.017.751,30 euro (corespunzând unei contribuții naționale de 60%).

Cine sunt elevii și studenții care pot primii banii europeni

Grupul țintă eligibil reprezentat de elevi:

a) elevi care provin din familii cu nivel educațional al părinților scăzut (ai căror părinți nu au obținut o diplomă de studii universitare, care pot avea frați/surori care sunt deja studenți la universitate/ au absolvit deja o universitate);

b) elevi care îndeplinesc condițiile de acordare a burselor sociale conform prevederilor art.10 alin. (1) lit. a)-f) din OME nr. 6238/ 2023 privind aprobarea Metodologiei cadru din 8 septembrie 2023.

Citeste si: Iasmina este adolescenta din Iași, care și-ar fi pus capăt zilelor după o ceartă cu părinții. Verișorul tinerei face declarații cutremurătoare: „A fost pedepsită”- kanald.ro

Citeste si: Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc- wowbiz.ro

Citeste si: O femeie și-a drogat fetița de un an ca să câștige mai mulți urmăritori pe TikTok. Fetița a fost operată degeaba pe creier de două ori- antena3.ro

c) elevi de etnie romă.

Grupul țintă eligibil reprezentat de studenți:

Studenți care nu dețin deja o diplomă de licență și se încadrează într-una din următoarele categorii:

a) studenți cu nivel educațional al părinților scăzut (ai căror părinți nu au obținut o diplomă de studii universitare, care pot avea frați/surori care sunt deja studenți la universitate/ au absolvit deja o universitate);

b) studenți care îndeplinesc condițiile de acordare a burselor sociale conform prevederilor art. 10 alin. (9) lit. a) – c) din OME nr. 6.463/2023 privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor și a altor forme de sprijin financiar de la bugetul de stat pentru studenții și cursanții din învățământul superior de stat, învățământ cu frecvență;

c) studenți de etnie romă.

Perioada maximă de acordare a bursei pentru elevi și studenți

Valoarea subvenției este de 300 lei/lună pentru elevi, reprezentând cea mai mică unitate financiară luată în calculul acordării burselor pentru elevi. Este totodată echivalentă cu bursa socială.

Perioada maximă de acordare este de 12 luni (în penultimul an de studii)+ 9 luni (în ultimul an de studii). Suma maximă/participant= 6.300 lei.

Subvenția acordată elevilor din grupul țintă poate fi utilizată inclusiv pentru plata taxei de înscriere, de înmatriculare sau de susținere a examenului de admitere pentru un program de studii universitare.

Valoarea unei subvenții pentru studenți va fi de 330 lei/lună, reprezentând cea mai mică unitate financiară luată în calculul acordării burselor pentru studenți, conform art. 149 alin. (21) din Legea învățământului superior nr. 199/2023.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: O femeie și-a drogat fetița de un an ca să câștige mai mulți urmăritori pe TikTok. Fetița a fost operată degeaba pe creier de două ori- antena3.ro

Subvenția se va acorda studenților lunar, pe o perioadă de minimum 12 luni în perioada studiilor universitare, potrivit Edupedu.ro.

Această perioadă poate fi prelungită pentru o perioadă de încă 12 luni (este exclusă perioada vacanței universitare de vară).  

Perioada maximă de acordare a subvenție pentru studenți este de 24 luni (anul I+ II), suma maximă/participant fiind în cuantum de 7.920 lei. ” 

Cum poți să accesezi fondurile din proiect

Proiectele pot fi depuse prin Sistemul informatic MySMIS2021 până în data de 31.05.2024, ora 16.00, conform MIPE.

Cine poate depune proiecte în apelul „Primul student din familie” și grupurile țintă? În cadrul prezentului apel de proiecte solicitanții eligibili sunt:

  • Instituții de învățământ superior de stat și particulare;
  • Unități de învățământ preuniversitar de stat.

Citește și: VIDEO- Timpul românilor nu este foarte prețios. Cât valorează o oră din viața acestora față de cea a altui european?

În 2021, rata de absolvire a învățământului terțiar în România a fost de 23,3%, aproape jumătate din media UE (41,2%).

Procentul redus de absolvenți de studii superioare reprezintă o problemă cu rădăcini adânci, favorizate inclusiv de probleme care afectează învățământul preuniversitar. 

Tranziția de la învățământul preuniversitar la universitar este îngreunată de un cumul de factori printre care părăsirea timpurie a școlii, precum și rata scăzută de promovare a examenului de Bacalaureat (mai ales în mediul rural și în comunitățile socio-economice dezavantajate, care duce la o rată de cuprindere scăzută a absolvenților de liceu în universități.

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI