Cearta a pornit în noaptea de duminică spre luni, în comuna Popești, iar mai apoi s-a transformat în bătaie. În urma scandalului două persoane au fost transportate la spital, printre care și fiul unui consilier local, un tânăr de 23 de ani, care a murit după ce a ajuns la unitatea sanitară.
„Polițistii din cadrul Serviciului Investigații Criminale Argeș au pus în aplicare ordonanțele de reținere emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, pe numele a trei bărbați de 53, 24, respectiv 19 ani, din comuna Popești, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor și tulburarea ordinii și liniștii publice. Cei trei sunt bănuiți că ar fi fost implicați într-o altercație cu alți patru bărbați, pe raza comunei Popești, în urma careia un tânăr de 23 de ani a fost transportat spital în stare gravă.
Citeste si: Un adolescent român dat dispărut de două zile în Italia, găsit mort pe marginea drumului
Tânărul sărise în ajutorul prietenului său care se afla în conflict cu un tată și doi fii ai acestuia.
„Este tragic. S-a ales ce s-a ales în urma lui. Amănunte nu știu. A fost la miezul nopții. Tânărul care a murit este fiul unui consilier local, cel reținut este și el consilier local. Nu părea să ajungă la așa ceva, era inofensiv. Din ce am înțeles, tinerii s-au dus în satul vecin, la fete”, a declarat Ion Mihai, primarul comunei Popești pentru Mediafax.