Detalii emoționante au fost povestite de tatăl tinerei de 23 de ani care a fost răpită de teroriștii Hamas pe data de 7 octombrie, în timp ce se afla cu prietenii ei la Festivalul Supernova.

Cum a fost descoperit trupul tinerei?

Familia a stat cu sufletul la gură până în ultima clipă, sperând ca Shani Louk să se întoarcă din nou acasă cu zâmbetul pe buze, așa cum era tot timpul.

De altfel, o sursă germană a raportat chiar că fata era tratată într-un spital din Gaza, potrivit Ynet, însă s-a dovedit a fi o știre falsă.

Citește și: Bugetul uriaș pe care îl are la dispoziție gruparea Hamas pentru a comite atrocități. Cine le finanțează actele de terorism

Sora ei este cea care a anunțat decesul fetei pe Instagram, scrie The Jerusalem Post. Mai mult, familia ei a declarat că a primit o scrisoare de la serviciul israelian de salvare, în care se specifica faptul că fiica lor este moartă. Ei ar fi găsit un os din craniul tinerei, iar acesta a fost supus probelor ADN. Și președintele israelian, Isaac Herzog a confirmat luni că ADN-ul găsit este cel al lui Shani.

Ultimele clipe din viața fetei, petrecute alături de prieteni

Îndurerat, tatăl tineri tatuatoare a spus că măcar este împăcat cu ideea că fiica lui nu a suferit, deoarece teroriștii au omorât-o pe loc. Totodată, el e fericit că fata nu a fost singură, deoarece la petrecere participa alături de cei mai buni prieteni ai ei, în compania cărora se simțea cel mai bine. În seara aceea, teroriștii Hamas au ucis aproximativ 260 de persoane. 

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Concedieri masive în România. Ce companii au anunțat disponibilizări în următoarea perioadă: Mii de angajați rămân fără loc de muncă- antena3.ro

Citeste si: Cel mai scump oraș din lume este în Europa. Chiria este cu 340% mai scumpă decât în București- stirileprotv.ro

"Până în jurul orei 6:45, Shani încă dansa, aplauda și se dezlănțuia la petrecere și era înconjurată de toți cei mai buni prieteni ai ei- și s-au distrat toată noaptea. A fost ucisă pe loc și nu numai că nu a suferit, dar cu 10 minute mai devreme încă se bucura", a declarat tatăl ei, Nissim Louk, pentru postul de știri israelian N12.

Shani Louk

Shani Louk - tânără omorâtă de teroriștii Hamas la festivalul din 7 octombrie

[Sursa foto: Instagram]

Citește și: Soția românului răpit de teroriștii Hamas s-a întâlnit cu premierul. Ella este disperată să își găsească soțul, dispărut de pe 7 octombrie/ „Cred că lumea ar trebui să mă ajute, în special România, pentru că soțul meu are dublă cetățenie, e și român”

Înlăcrimat, Nissim parcă mai are o urmă de speranță că poate Shani trăiește, asta deoarece nimic nu este definitiv până în acest moment. De asemenea, bărbatul spune că indiferent care ar fi situația, măcar știe că nu a fost aruncată în vreun tunel din Gaza, sau undeva unde să nu mai poată fi găsită. În continuare, bărbatul este revoltat pe guvern și pe premierul Benjamin Netanyahu. 

Citeste si: Românii se vor bucura în fiecare lună de un ajutor în valoare de 660 de lei! Ce trebuie să facă pentru a intra în posesia banilor- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Patrick, câștigător al sezonului 3 „Casa Iubirii”, enervat la culme de gestul iubitei sale, Bianca: "Ești cea mai enervantă persoană pe care o cunosc"- radioimpuls.ro

Citeste si: Viața muncitorilor străini în România. Nepaleza care vrea să fie româncă și băiatul care simte că e singur pe lume- antena3.ro

"Toate ministerele guvernului au eșuat. Au subestimat pe toată lumea, nu lucrează, nu răspund, nu sunt normale. Dacă premierul ar apărea la mine acasă, i-aș spune să plece, deoarece poartă o mare responsabilitate pentru ceea ce s-a întâmplat", spune Nissim.

Shani Louk iubea să danseze și să fie înconjurată de cei dragi. Tânăra cu dublă cetățenie germano-israeliană apăruse într-o filmare pe bancheta din spate a unui camion al Hamas, însă nimeni nu și-a dat seama care era starea ei de sănătate. Familia ei ar fi cerut chiar și sprijin din partea guvernului german pentru a ajuta la eliberarea lui Shani.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si