El a declarat că a fost depistat în martie cu Covid-19, o formă uşoară. El a evocat "un coşmar", scrie cotidianul Corriere della Sera.

"Experienţa mea cu coronavirusul? O tragedie, am fost toţi din familie contaminaţi, cu febră, chiar dacă nu a fost mare, cu tuse şi strănut", a declarat el presei la Pisa, în Toscana.

Andrea Bocelli şi soţia sa au mers la spitalul din Pisa pentru a dona plasmă pentru cercetări în privinţa Covid-19.

Tenorul Andrea Bocelli despre coronavirus: „Am fost toţi din familie contaminaţi”

"Am depăşit cu bine boala, chiar dacă a trebuit din păcate să anulez numeroase concerte şi asta a fost o experienţă proastă. A fost ca şi cum aş fi trăit un coşmar pentru că aveam senzaţia că nu controlez lucrurile. Speram să mă trezesc dintr-un moment în altul", a continuat el.

În ceea ce priveşte faza de relaxare a măsurilor restrictive în ţară, de la 4 mai, artistul a "mulţumit lui Dumnezeu că nu este nevoit să ia decizii".

"Mulţumesc lui Dumnezeu că nu sunt politician şi că nu sunt nevoit să iau decizii, nu mi-ar plăcea să fiu în locul celui care trebuie să ia aceste decizii", a spus el.

El a apreciat că este "prea mult alarmism" în ceea ce priveşte Covid-19 în prezent şi că această atitudine era justificată la începutul crizei, dar nu acum.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

La 12 aprilie, la o lună după testul pozitiv din 10 martie, Andrea Bocelli a susţinut un concert la Domul din Milano, marea catedrală a capitalei economice a ţării. Acest concert, organizat pentru Paşte în cursul căruia artistul a cântat singur în catedrală, a cuprins doar arii de muzică sacră.

tenor italian andrea bocelli coronavirus

Andrea Bocelli, născut pe 22 septembrie 1958, este tenor italian de operă şi pop-opera. Născut cu o formă gravă de glaucom, Andrea Bocelli a orbit total la vârsta de 12 ani, după un accident suferit în timpul unui joc de fotbal. Artistul italian a lansat 14 albume de studio, care s-au vândut în peste 80 de milioane de copii pe plan mondial. Pe 2 martie 2010, Andrea Bocelli a fost recompensat cu o stea pe Walk of Fame din Los Angeles.

Citeste si: UE pune capăt restricţiilor exportului de material de protecţie împotriva covid-19 şi anunţă că are stocuri suficiente

Citeste si: Rafaelo, Viorel și Vulpița, acasă la Blăgești. Manelistul a ajuns pe patul de spital

Citeste si: Moţiunea simplă împotriva ministrului de Interne a fost adoptată de Senat

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Artistul a lansat de-a lungul carierei sale mai multe single-uri de succes şi duete cu artişti precum Celine Dion, Giorgia, Marta Sánchez, Sarah Brightman, Judy Weiss, Helene Segara, Helena Hellwig, Christina Aguilera, Marco Borsato, Mary J. Blige, Gianna Nannini şi Laura Pausini.

tenor italian andrea bocelli coronavirus

Andrea Bocelli a cântat pentru trei preşedinţi ai Statelor Unite ale Americii, familii regale din toată lumea şi pentru Papa Ioan Paul al II-lea.

Citeste si: Curs valutar 26 mai 2020. A crescut euro


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si