TEST. Ești norocos sau ghinionist? Ce vezi prima dată în imagine îți dă răspunsul la întrebare
Un test bazat pe o iluzie optică susține că poate da răspunsul la o întrebare importantă pentru orice om - în funcție de lucrul pe care îl vezi prima dată în imagine. Creatoarea de conținut Mia Yilin a oferit pe TikTok explicațiile date de psihologi.
Author: Sorin Negru miercuri 25 septembrie 2024 , 11:11
Testele de iluzie optică aruncă o privire în subconștientul oamenilor prin modul în care aceștia percep diverse imagini care li se prezintă. Psihologii folosesc astfel de iluzii optice pentru testele de personalitate.
Testul prezentat de creatoarea de conținut Mia Yilin pe TikTok s-a viralizat în ultimele săptămâni, potrivit Daily Mail.
Imaginea de mai jos prezintă un ochi sau o stridie, în funcție de cum o privești. Dacă vezi prima dată un obiect sau celălalt, asta ar însemna că ai noroc recurent în viață sau, dimpotrivă, ești obișnuit să te lupți cu provocări.
Deși plăcute, aceste teste nu au acuratețe științifică, deci trebuie privite cu prudență.
Testele de iluzie optică sunt imagini specializate care pot fi interpretate în diferite moduri.
Pe baza a ceea ce vedem mai întâi în imagine, psihologii spun că subconștientul nostru își trădează modul în care percepe și interpretează lumea din jur.
Testele de psihologie bazate pe iluzii optice ar ajuta, în acest fel, la înțelegerea procesului de gândire subconștient al unei persoane și ar face vizibile anumite trăsături ascunse.
Ce înseamnă că ai văzut ochiul prima dată?
Dacă ai observat mai întâi ochiul, veștile sunt foarte bune. Pentru persoanele care observă mai întâi ochiul din imagine, înseamnă că au norocul ca, de obicei, totul să funcționeze în favoarea lor, spune Mia Yilin.
Dar pentru a câștiga în viață, aceste persoane trebuie să se asigure că sunt deschise și dispuse să primească semnele care li se oferă din univers.
„Dacă vezi mai întâi ochiul, totul va merge bine pentru tine. Universul se schimbă activ pentru a te asigura că obții cel mai bun rezultat în orice situație în care te afli. Tot ce trebuie să faci este asigură-te că ești gata să-l primești”, a spus creatoarea de conținut pe TikTok.
Dacă ai văzut prima oară o stridie în imagine, înseamnă că treci prin încercări dificile, dar ai puterea să le depășești, spun psihologii.
A vedea prima oară stridie în imaginea de mai sus înseamnă că ai trecut deja prin încercări grele pentru tine. Dar nu ai renunțat și ai perseverat cu curaj, depășind toate provocările pe care ți le-a aruncat viața și continui să faci asta.
"Dacă ai văzut prima dată stridiile, cred că anul trecut a fost cel mai dificil pentru tine de până acum. Chiar și așa, ai perseverat cu curaj și încă ești în picioare", a mai spus Mia Yilin.
Ea a mai spus că oamenii care au observat mai întâi stridiile din imagine ar trebui să creadă în ei înșiși și să fie hotărâți să rămână pozitivi, deoarece timpul lor dificil se va încheia și vor fi răsplătiți în curând pentru determinarea cu care înaintează împotriva piedicilor.