Un tomograf pentru copaci a intrat recent în dotarea Primăriei Galați şi va fi scos în teren pentru a evalua starea de sănătate a arborilor din municipiu imediat după ce personalul Primăriei va fi instruit să îl folosească.

Citește și: Gala Premiilor Emmy 2022. "Succession” a fost desemnat cel mai bun serial. Lista completă a câștigătorilor

Anunțul privind noul aparat a fost făcut de primarul orașului Galați, Ionuţ Pucheanu, pe reţele sociale alături de o serie de imagini de la instruirea personalului municipalităţii.

Ce au declarat autoritățile

„Un aparat performant pentru evaluarea sănătăţii arborilor a ajuns în urmă cu puţin timp la Galaţi. Astfel, folosim noile tehnologii pentru a şti precis care este starea copacilor, totul pentru un oraş verde. Este un aparat cu senzori ce fac posibilă scanarea arborilor cu diametrul de până la doi metri. Mai mult, el permite tomografierea sonică 1D-2D-3D a arborilor, a lemnului şi rădăcinilor. Aparatul măsoară înălțimea arborilor, are un software pentru analiza stării de sănătate, precum şi a stabilității. Datele se afișează procentual pe display-ul dispozitivului după efectuarea măsurătorilor. Aparatul va deveni operațional în perioada următoare, după instruirea persoanelor care vor utiliza acest dispozitiv şi efectuarea tuturor probelor necesare", a scris pe pagina sa de Facebook primarul orașului Galaţi Ionuţ Pucheanu.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Concedieri masive în mai multe firme din țară după retragerea companiilor străine. „Plec unde manopera e mai ieftină”- wowbiz.ro

Citeste si: Piesă aniversară GRATIS. 185 de ani de la nașterea regelui Carol I al României: Povestea unui monarh legendar în aniversarea a 185-a a nașterii sale- casademonede.ro

Citește și: Irpin, cățelul rănit în războiul din Ucraina, a fost adoptat de o familie din Portugalia- FOTO

Aparatul are în componenţă un dendrometru pentru măsurarea înălţimii arborilor, software pentru calculul şi analiza stabilităţii arborilor, analiza stării de sănătate şi reducerea capacităţii portante a arborelui inventariat iar toate aceste date se afişează procentual pe display-ul dispozitivului după

efectuarea măsurătorilor.

Citește și: Dieta strictă a lui Vladimir Putin! Președintele Rusiei are un meniu la care nimeni nu se aștepta

Pentru achiziționarea aparatului şi a softului necesar pentru operarea acestuia Primăria Galaţi a plătit 130.000 de lei.

Citește și: Povestea emoționantă a unui cuplu care a murit ținându-se de mână. Amândoi aveau 100 de ani și erau împreună de 80 de ani


Abonează-te pe


Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si