Top 5 cele mai bogate familii din lume. Din ce au făcut miliarde de dolari? Poveștile lor
Top 5 cele mai bogate familii din lume. Ele au clădit adevărate imperii în întreaga lume, de-a lungul anilor. Care este principala sursă de venit a fiecărei familii?
Cele mai bogate, dar și cele mai puternice familii din lume au contribuit și modelat economia globală. Membrii acestora activează în domeniul tehnologiei, al finanțelor, al comerțului, dar și al imobiliarelor.
Aceste familii au căutat succesul sub toate aspectele sale, deși pe parcurs au avut parte și de numeroase eșecuri, potrivit newvisiontheatres.com
Pe locul 1 se află familia Walton. Aceasta este cea mai bogată familie din lume, iar averea netă estimată este de 247 de miliarde de dolari.
Această familie deține Walmart, iar cea mai mare avere a sa provine de aici. Walmart este cel mai mare retailer din lume și a fost fondat în anul 1962 de Sam Walton.
Încă de atunci, compania a devenit cunoscută internațional și a devenit un imperiu global. Există peste 10.000 de magazine în 27 de țări ale lumii, iar vânzările acestui retailer sunt de peste 500 de miliarde de dolari anual.
2. Familia Mars- 120 de miliarde de dolari
Pe locul al doilea se află familia Mars, iar valoarea netă estimată a familiei ajunge la 120 de miliarde de dolari.
Familia Mars este una intre cele mai bogate familii din lume și deține una dintre cele mai mari companii de bomboane și hrană pentru animale de companie din lume.
Afacerea a fost începută de Frank Mars în anul 1911, el fiind cunoscut pentru realizarea mărcilor precum M&Ms, Snickers și Pedigree.
3. Familia Koch – 109,7 miliarde de dolari
Pe locul trei în topul celor mai bogate familii din lume se află familia Koch.
Averea familiei Koch este estimată la 109,7 miliarde de dolari, iar câștigurile provin din deținerea Koch Industries.
Fondatorul este Fred C. Koch care a început afacerea în anul 1940.
Familia Al Saud controlează cele mai mari rezerve de petrol din lume, iar aceasta este sursa principală de bogăție.
Regatul Arabiei Saudite a fost înființat în 1932 de Abdulaziz Al Saud prin unirea mai multor triburi din Peninsula Arabică.
5. Familia Wertheimer- 54,4 miliarde de dolari
Familia Wertheimer, din Franța, ar avea o avere estimată la 54,4 miliarde de dolari.
Chanel, una dintre cele mai cunoscute mărci de lux din lume, este principala sursă de venit a familiei. Afacerea a luat naștere în 1909, atunci când Gabrielle Coco Chanel a început să dezvolte un adevărat imperiu global.
Există peste 300 de magazine în întreaga lume, iar vânzările anuale ajung la 11 miliarde de dolari.