UPDATE 13.01: Autoritatile portugheze au anuntat ca 57 de oameni au murit si alti 59 au fost raniti in incendiul de vegetatie care afecteaza de sambata centrul tarii iberice, relateaza Reuters.
Bilantul anterior era de 43 de morti.
UPDATE: Incendiul puternic din centrul Portugaliei a facut cel putin 43 de morti, in timp ce alte 59 de persoane sunt ranite, a anuntat Ministrul de Interne Jorge Gomes, adaugand ca multi au fost arsi de vii in masini incercand sa fuga din calea flacarilor.
Mai devreme, prim-ministrul Antonio Costa a confirmat ca exista 24 de persoane decedate si ca numarul lor ar putea creste.
Aproximativ 600 de pompieri s-au luptat cu flacarile. Cel putin 18 persoane au murit arsi de vii in masinile lor, in timp ce altii au murit din cauza fumului, noteaza Reuters. Sase pompieri au fost raniti, a adaugat Gomes.
„Din pacate pare sa fie cea mai mare tragedie pe care am vazut-o in ultimii ani, in ceea ce priveste incendiile de padure”, a spus premierul Antonio Costa.
Secretarul de stat de Interne, Jorge Gomes, a anuntat anterior ca trei oameni au murit in urma inhalarii de fum si alti 16 au murit in masini, pe drumul care leaga Figueiro dos Vinhos de Castanheira de Pera.