Trei escroace din Cluj au furat 44.000 de lei din casa unei femei care le-a oferit ajutor
O femeie în vârstă de 36 de ani, împreună cu două minore de 14 și 16 ani au păgubit o femeie de 44.000 de lei după ce au mințit că le este frig și au nevoie de un adăpost, măcar pentru o noapte.
Author: Sorin Negru miercuri 07 decembrie 2022 , 11:47
„La data de 5 decembrie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turda, Secția 9 Poliție Rurală, au depistat trei persoane, două minore cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani și o femeie în vârstă de 36 de ani, din județul Cluj, bănuite de sustragerea sumei de
44.000 de lei, dintr-o locuință situată în localitatea Surduc”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.
Escroacele ar fi furat 44.000 de lei din casa unei femei care le-a oferit ajutor
În urma percheziției efectuate în localitatea Viișoara a fost recuperată 90% din suma pe care cele trei au sustras-o din casa victimei, respectiv 38.000 de lei, informează presa locală.
Din cercetări a reieșit că la data de 4 decembrie, în jurul orei 14:00, cele trei persoane au intrat în curtea gospodăriei respective, sub pretextul nevoii de se încălzi.
Ele ar fi profitat de neatenția proprietarei și dintr-o încăpere a locuinței au sustras suma de 44.000 de lei, potrivit Stiri de Cluj.
Percheziții după apelul la 112
„În baza sesizării, polițiștii au demarat activități investigative în vederea identificării persoanelor bănuite de comiterea infracțiunii, iar în cursul zilei de ieri, 5 decembrie a.c., au desfășurat o percheziție domiciliară, în localitatea Viișoara. În urma mandatului de percheziție pus în aplicare, a fost identificată și ridicată suma de 38.600
de lei, despre care există suspiciuni că ar proveni din infracțiunea comisă”, au mai transmis reprezentanții IPJ Cluj.
„ În continuare, în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat sunt efectuate activități procedurale, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda. Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției municipiului Câmpia-Turzii și jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj ”, au mai spus polițiștii clujeni.