”Patronatele din turism intenţionează să acţioneze Guvernul în instanţă pentru subminarea economiei naţionale, dacă restaurantele din hoteluri nu se deschid pe 15 iunie, data începând cu care peste 500.000 de români şi-au achiziţionat deja servicii de cazare în ţară, cu mese incluse, care nu pot fi prestate în aceste condiţii. Chiar şi o întârziere cu două săptămâni a deschiderii restaurantelor din hoteluri pune România în mare dezavantaj competitiv faţă de alte ţări din zonă, care au ridicat deja aceste restricţii şi, în acelaşi timp, aruncă în faliment mai mult de două treimi dintre hotelurile din ţară”, potrivit

Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

FPTR aminteşte de discursul de marţi al preţedintelui Klaus Iohannis, în care a vorbit despre măsurile care vor fi luate după 15 iunie, în care şeful statuui a anunţat deschiderea mall-urilor, însă fără restaurantele din interiorul acestora şi fără locurile de joacă, ”dar nu a spus absolut nimic despre aşteptata redeschidere a restaurantelor din hoteluri”.

Patronatele din turism spun că vor acţiona Guvernul în instanţă dacă restaurantele nu se deschid pe 15 iunie

”În momentul de faţă clienţii au acces, începând cu 1 iunie, doar pe terasele restaurantelor, cu o serie de limitări. În acest context, perspectiva ca restaurantele din hoteluri să nu se deschidă pe data de 15 iunie, în plin sezon estival şi după trei luni de pauză, a şocat întreaga industrie a turismului din România”, arată FPTR.

Reprezentanţii patronatelor spun că dacă această decizie a fost luată pe baza unui studiu real, aşa cum se afirmă, ele se întreabă dacă ţări precum Grecia, Bulgaria sau Turcia nu au făcut acest tip de studiu, în

condiţiile în care ele au ridicat deja restricţiile pentru restaurante.

"Dacă nu se deschid cel puţin restaurantele hotelurilor pe data de 15 iunie, putem să spunem adio turismului românesc, deoarece sunt peste 500.000 de persoane care deja au achiziţionat, începând cu 15 iunie, vacanţe în România ce includ servicii de cazare cu masă, care nu pot fi prestate în aceste condiţii. Multe dintre hotelurile din oraşe, staţiuni sau de la munte, nu beneficiază de terase care să asigure serviciile pentru toţi turiştii cazaţi, motiv pentru care nu îşi vor putea desfăşura activitatea.

În condiţiile în care nu au putut funcţiona în ultimele trei luni, iar fiecare zi din sezonul care tocmai a început e esenţială pentru a minimiza pierderile generate de efectele pandemiei de coronavirus, estimăm că, dacă nu se deschid restaurantele pe data de 15 iunie şi se întârzie cel puţin două săptămâni această măsură, mai mult de 70% dintre hotelurile din România vor da faliment", a declarat Mohammad Murad, preşedintele FPTR.

turism guvern instanță

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

O întârziere a deschiderii restaurantelor după data de 15 iunie pune turismul românesc, în plin sezon estival, într-un dezavantaj uriaş comparativ cu alte ţări din zonă, care au ridicat deja aceste restricţii, relaxând măsurile din industria HoReCa.

Citeste si: Amenajarea unei terase exterioare

Citeste si: Secretar de stat: „Pandemia a dat şansa României de a se restarta”

Citeste si: Orban, despre cazurile de infectare cu coronavirus la elevi: „Nu se datorează interacţiunii de la şcoală”

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

"În cazul în care nu se va lua decizia deschiderii restaurantelor pe data de 15 iunie, patronatele din turism vor iniţia un proces împotriva Guvernului României pentru subminarea economiei naţionale", a mai afirmat Mohammad Murad, preşedinte FPTR.

Premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri, că restaurantele în spaţii închise prezintă un risc epidemiologic major, din cauza numărului mare de persoane care stau, a timpului mare petrecut, a faptului că nu se poate purta mască şi datorită razei de răspândire a virusului. "Acesta este adevărul, pe evaluarea de risc epidemiologic: deschiderea restaurantelor în spaţii închise prematură poate să ducă la o creştere a numărului de infecţii", a afirmat Orban.

Citeste si: Simona Halep își construiește un spital la Constanța! S-a obținut autorizația pentru clinica de recuperare a Simonei! FOTO


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si