Yanis a fost dat dispărut de bunica sa duminică, 12 ianuarie 2025, după ora 18.00, după ce dispăruse cu trei ore în urmă din fața casei. Băiețelul a fost găsit decedat la aproximativ 700-800 metri de casă, după ce zeci de persoane au participat la căutări.

Citește și: Copil de 4 ani din Craiova, dispărut din fața locuinței, a fost găsit fără viață pe un câmp. Ce au descoperit anchetatorii pe corpul lui Yanis

Polițiștii au audiat mai multe rude și vecini, iar surse din anchetă spun că micuțul avea urme de mușcături pe corp.

UPDATE. Ancheta în cazul copilului de 4 ani arată că acesta a suferit un şoc hemoragic după ce ar fi fost muşcat de animale. 

"În continuarea cercetărilor privind decesul minorului de 4 ani, din Craiova, în urma autopsiei medico-legale s-a stabilit că decesul a fost cauzat de şocul traumatic şi hemoragic, ca urmare a unor plăgi muşcate, multiple. Aceste plăgi ar fi putut fi produse prin agresiune animală", spun surse din anchetă.

Ultimele imagini cu micuțul Yanis, plecat cu trotineta din fața casei

Yanis a fost găsit mort aseară la mai puțin de un kilometru de casă. Copilul se juca pe stradă, dar la un moment dat s-a depărtat și nu a mai fost văzut în preajma locuinței.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Italianul care și-a ucis cu mitraliera soția româncă a primit o pedeapsă mai mică pentru că a avut motive „de înțeles omenește”- antena3.ro

Citeste si: Cel mai scump oraș din lume este în Europa. Chiria este cu 340% mai scumpă decât în București- stirileprotv.ro

Bunica lui, care îl avea în grijă, l-a dat dispărut la câteva ore după ce nu și-a mai văzut nepotul.

Micuțul a fost găsit fără suflare cu multiple leziuni pe corp. Vecinii bănuiesc că ar fi fost omorât de câini, dar anchetatorii iau în calcul toate ipotezele.

Au apărut primele imagini cu copilul dat dispărut în pragul serii. Băiatul se juca împreună cu alți copii în fața porții sale, dar la un moment dat s-a îndepărtat și nimeni nu l-a mai văzut de la orele amiezii.

Copilul a fost filmat de camerele de supraveghere când pleacă din faţa casei, pe o trotinetă. Imaginile surprinse de la o altă casă de pe stradă îl arată trecând cu trotineta.

Ultimele imagini cu copilul de 4 ani ucis de câini pe câmp.

Ultimele imagini cu copilul de 4 ani ucis de câini pe câmp.

Unde a fost găsit copilul dispărut

Băiețelul a fost găsit fără suflare pe un câmp din apropierea casei, chiar acolo unde se afla și groapa de gunoi a orașului.

Pe trupul acestuia erau mai multe leziuni, iar apropiații bănuiesc că micuțul ar fi fost omorât de câinii vagabonzi abandonați pe câmp.

Citeste si: Andreea Bănică a ajuns pe mâinile medicilor, după ce starea ei de sănătate s-a agravat. Ce spune artista despre cum s-a manifestat gripa la ea. „Testul universal are o linie puțin vizibilă.”- kfetele.ro

Citeste si: Cât costă asigurarea locuinței în 2025- radioimpuls.ro

Citeste si: O tânără de 18 ani a acuzat 64 de bărbați că au violat-o. Cazul a stârnit o undă de șoc în India- antena3.ro

Băiatului îi plăceau animalele și se juca adeseori cu cățeii vecinilor.

Poliția anchetează cazul și au audiat până acum mai multe persoane pentru a descoperi ce ar fi putut să se întâmple cu copilul.

Oamenii legii nu exclud momentan nicio ipoteză și așteaptă rezultatele necropsiei pentru a vedea care va fi cursul anchetei.

Copilul de patru ani era crescut doar de bunica lui din partea tatălui după ce părinții s-au despărțit în urmă cu ceva timp, iar mama l-a abandonat.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si