Băiatul de 16 ani s-a chinuit și a agonizat ore în șir, după ce medicii au crezut la început că e vorba despre o insolație. Trei zile mai târziu, el a revenit la Unitatea de Primiri Urgențe simțindu-se din ce în ce mai rău. Cadrele medicale au decis într-un final să-l transfere la Spitalul Matei Balș din București, dar totul a fost mult prea târziu. După zile de dureri crunte și agonie, tânărul portar a murit.

Agonia lui Sorin Nazîru înainte să moară: Nu mai putea nici să se miște

Sora lui Sorin Nazîru a făcut declarații sfâșietoare. Tânăra i-a fost alături fratelui său și a povestit de ce sfârșit crunt a avut el parte.

"Se tot văita că i-a amorțit mâna dreaptă. Se tot lovea peste mâna dreaptă pentru că spunea că nu o mai simte, că e amorțită. Nu mai putea nici măcar să mai stea în picioare, nu mai putea să se miște, nu mai putea să facă absolut nimic", a spus, răpusă de durere, sora adolescentului, citată de WOWbiz.ro.

Moartea lui Sorin, un mister. A murit la trei zile după ce a fost externat

Medicii epidemiologi din cadrul DSP Buzău arată că vineri, Pe 19 iulie, Sorin ar fi fost la o piscină din Râmnicu Sărat.

În jurul orei 11.00 a fost dus de urgență la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat de vărul său, prezentând stare febrilă și vărsături. Din primele cercetări medicale, Sorin ar fi avut insolație și un edem cerebral. În aceste condiții, i s-a administrat o perfuzie după care starea băiatului s-ar fi îmbunătățit, iar cinci ore mai târziu, adolescentul a fost lăsat să plece acasă.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Loredana Groza a reacționat public după ce a văzut cu cine e Iulia Vântur în vacanță- wowbiz.ro

Citeste si: UPDATE. Incendiu uriaș în Maramureș: Flăcările scăpate de sub control au ajuns la case și un rezervor de motorină, grad maxim de alertă- antena3.ro

La trei zile, pe 22 iulie, la ora 5.40, Sorin Nazîru a fost dus din nou la spital, în stare gravă, cu febră mare, diaree și vărsături. I s-au luat probe de sânge, dar pentru că starea lui se înrăutățea de la o oră la alta, medicii de la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Râmnicu Sărat au decis transferul la Institutul Național de Boli Infecțioase "Prof. Dr. Matei Balș" din București. Din păcate, băiatul a decedat în cursul zilei de miercuri.

După moartea fulgerătoare a fotbalistului de 16 ani, autoritățile au deschis o anchetă amplă.

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Buzău s-a autosesizat după moartea lui Sorin, survenită după ce ar fi contactat o bacterie de la piscină. CJPC Buzău a efectuat un control la piscina în cauză unde au fost depistate mai multe nereguli, printre care lipsa unui buletin de analize fizico-chimice și microbiologice, registrul cu date privind starea apei din bazin, în care au fost găsite pete verzi, care ilustrau dezvoltarea algelor în piscină. 

Citeste si: VIDEO Cum și-a găsit Alin Oprea tatăl natural? „Am ales special seara de Crăciun și vârsta de 33 de ani. Era vârsta la care Iisus Hristos s-a răstignit și luna în care s-a născut.”- kfetele.ro

Citeste si: Mesajul dur în limba română al lui Michele Morrone după ce a vizitat o parte din atracțiile turistice din România- radioimpuls.ro

Citeste si: Cimitirele civilizației umane. Cum au ajuns să fie abandonate pe câmpuri milioane de mașini, avioane, biciclete și chiar tancuri- antena3.ro

CJPC Buzău a aplicat 3 amenzi contravenționale în valoare de 35.000 lei și 1 avertisment și a închis temporar activitatea piscinei.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si