Un băiat de 11 ani, cel mai tânăr licențiat în Fizică din lume. "Vreau să-i fac nemuritori pe oameni"
Un băiat de 11 ani din Belgia tocmai a absolvit Universitatea din Anvers cu o diplomă de licență în fizică, relatează ziarul local De Telegraaf. Laurent Simons a primit cea mai înaltă distincție acordată de instituția universitară.
Author: Razvan Ilie miercuri 07 iulie 2021 , 13:52
Laurent Simons a finalizat cursurile universitare într-un singur an, obținând toate notele și creditele necesare unui ciclu obișnuit de licență de trei ani. La 11 ani, Simons este acum al doilea cel mai tânăr absolvent din lume după Michael Kearney, care și-a luat diploma în antropologie la Universitatea din South Alabama în 1994, la vârsta de 10 ani.
„Nu-mi pasă dacă sunt cel mai tânăr”, a declarat Laurent Simons ziarului belgian, potrivit Futurism.com. „Singurul lucru care contează este obținerea de cunoștințe noi”. Simons spune că intenționează să trăiască pentru totdeauna, transformându-se într-un cyborg.
„Aceasta este prima piesă de puzzle din planul meu de a înlocui părțile corpului cu piese mecanice”, a spus Simons pentru De Telegraaf, adăugând că scopul său este „nemurirea”. „Vreau să pot înlocui cât mai multe părți ale corpului cu piese mecanice”, a adăugat el.
„Am trasat o cale pentru a ajunge acolo. Îl puteți vedea ca pe un mare puzzle”, mai spune Laurent Simons.
Fizica cuantică, următorul hop pentru Laurent Simons
Pentru a începe cercetările în tema aleasă, Simons urmează să studieze fizica cuantică. „Două lucruri sunt importante într-un astfel de studiu: dobândirea cunoștințelor și aplicarea acestor cunoștințe”, a declarat Simons ziarului.
„Pentru a-l atinge pe al doilea, vreau să lucrez cu cei mai buni profesori din lume, să aflu cum gândesc ei.”
Laurent Simons ar fi putut absolvi și mai tânăr, dar a abandonat Universitatea Eindhoven din Olanda în 2019, când avea 9 ani, după ce oficialii au refuzat să-l lase să absolvească înainte de a împlini 10 ani pe 26 decembrie.