Un bărbat a fost arestat după ce a încercat să răpească două femei
Un bărbat care a încercat să răpească doup femei, în municipiul Brașov, în noaptea de 1 spre 2 decembrie, a fost depistat și arestat preventiv.
Un bărbat a încercat să răpească doiă femei, cele două tentative având loc la scurt timp una față de cealaltă, în zona străzilor Pârâului și Muncii.
Conform surselor, bărbatul le-ar fi pus mâna la gură celor două victime, apoi le-ar fi imobilizat ambele brațe și le-ar fi tras de păr, una din ele suferind leziuni. Bărbatul a fost depistat și reținut de polițiști, iar apoi a fost propus pentru arestare preventivă.
Citește și: Constanța: Un bărbat și o femeie, reținuți după ce au obligat două adolescente să se prostitueze
Activităţile de urmărire penală au fost desfăşurate de către poliţişti din cadrul IPJ Braşov – Poliţia Municipiului Braşov – Biroul de Investigaţii Criminale, cu sprijinul Poliţiei Transporturi Feroviare Braşov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov, a menţionat sursa citată.
Un bărbat și o femeie au fost reținuți de polițiștii constănțeni, după ce au obligat două fete să se prostitueze.
Un bărbat și o femeie în vârstă de 34 de ani au fost reținuți de autoritățile constănțene, după ce au recrutat două adolescente și le-au obligat să se prostitueze.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Anchetatorii au realizat marți 4 percheziții în Tulcea și Constanța.
Astfel, au fost descoperite patru telefoane mobile, care ar fi putut fi folosite la comiterea infracțiunilor.„Din cercetări a reieşit că un bărbat, de 34 de ani, ar fi recrutat o minoră, de 16 ani, din judeţul Tulcea, iar prin promisiunea mincinoasă a unei relaţii de iubire şi specularea stării de vulnerabilitate a tinerei, ar fi transportat-o pe aceasta până în judeţul Constanţa (staţiunea Mamaia), unde ar fi adăpostit-o, cu ajutorul unei femei, de 34 de ani, în scopul exploatării sexuale prin obligarea la prostituţie.
Citește și: Doi tineri din Buzău se dădeau drept polițiști și jefuiau prostituate. Bărbații au fost arestați
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Totodată, prin acelaşi mod de operare şi pentru aceleaşi scopuri, bărbatul ar fi racolat o altă tânără, de 18 ani, pe care, cu ajutorul aceleiaşi femei, ar fi adăpostit-o la aceeaşi locaţie din staţiunea Mamaia”,
se arată în comunicatul de presă al IPJ Constanța.