Un băiat în vârstă de 10 ani a fost găsit beat, de poliţiştii locali, într-un parc din municipiul Ploieşti. Copilul, care nu se mai putea deplasa din cauza stării de ebrietate, a fost transportat la spital, iar mama a fost amendată, scriu cei de la Mediafax.

Conform oamenilor legii, băieţelul era atât de beat încât nu se mai putea ţine pe picioare. “S-a apelat Serviciul Unic de Urgenţă 112, minorul în vârstă de 10 ani, domiciliat în Ploieşti, fiind transportat cu o ambulanţă la Spitalul de Pediatrie, pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate”

, au declarat surse din Poliţia Locală Ploieşti.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Primul ministru care anunță concedieri. "Vor pleca 20% dintre colegi. Cine nu livrează performanță să-și caute de muncă"- antena3.ro

Citeste si: Cel mai scump oraș din lume este în Europa. Chiria este cu 340% mai scumpă decât în București- stirileprotv.ro

Poliţiştii i-au aplicat mamei, o femeie în vârstă de 38 de ani, o amendă pentru nesupravegherea acestuia. Poliţia Locală Ploieşti a a sesizat şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova în acest caz.

sursa foto: Observator 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si