Un copil de 4 ani a fost rănit de o mașină care a ajuns pe trotuar
Un copil de 4 ani a fost accidentat sâmbătă după ce un autoturism a ajuns pe trotuar. Incidentul a avut loc în municipiul Roman, potrivit IPJ Neamț.
Potrivit sursei citate, din primele cercetări efectuate de polițiști, șoferul în vârstă de 47 de ani din Roman, conducea un autoturism pe strada Miron Costin, ar fi pierdut controlul volanulu i și a intrat pe sensul opus de mers, unde a accidentat un minor de 4 ani, din județul Dolj care se deplasa regulamentar pe trotuar, iar apoi a intrat în coliziune cu poarta unei locuințe.
Accidentul s-ar fi produs din cauza faptului că șoferului i s-a făcut rău la volan. Acesta este în comă de gradul 4 și va fi transferat la Iași cu un elicopter SMURD.
Citeste si: Paula a murit așteptând ambulanța, în Italia. Românca avea doar 29 de ani
Oamenii legii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Un copil de 12 ani din Vaslui, rămas fără frâne la bicicletă, a intrat ]n coliziune cu o mașină.
Citeste si: O femeie din Dolj a murit după ce a intrat cu mașina într-un copac. Poliția a întocmit un dosar penal
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Un băiat s-a accidentat grav, după ce nu a mai reușit să oprească la timp bicicleta pe care se afla. Acesta a intrat într-o mașină încărcată cu varză și a fost rănit grav.
Mașina ieșea de pe un drum lateral.
Citeste si: O șoferiță a fost călcată de trei ori de propria mașină
„Copilul este conștient. A fost trimisă o ambulanță SAJ de la Bârlad”, a declarat medicul Dan Ungureanu, purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Vaslui.
Tânărul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Citeste si: Accident grav pe o șosea din Alexandria: 13 persoane au fost transportate de urgență la spital