Cu o dibăcie extraordinară, femeia a reușit să-i prindă pe cei doi indivizi care nu-și achitaseră nota de plată în valoare de 50 de dolari.

Jenny Gutierrez, o tânără care lucrează ca ospătăriță și studiază asistența medicală la facultate, a povestit întregul incident.

Citește și: Cine a ucis-o pe Pava LaPere, milionara de 26 de ani din topul Forbes al tinerilor cu afaceri în tehnologie? A fost găsită pe acoperișul clădirii în care locuia

„Mi-au dat un card fals. Nu a fost acceptată plata, iar ei deja plecaseră în momentul în care încercam să le dau cardul înapoi. Nu avea bani pe el, era un card fals”, a povestit ospătărița, potrivit The Sun.

Într-un videoclip postat în mediul online, studenta care lucrează ca ospătăriță a povestit care a fost interacțiunea ei, cel puțin bizară, cu presupușii clienți care au încercat să o păcălească.

Escrocii au comandat toate opțiunile extra din meniu

Imaginile surprinse de camerele de supraveghere îi arată pe cei doi indivizi intrând în restaurant chiar înainte de ora 18:00 și așezându-se la una dintre mese. Ulterior, bărbatul și femeia pot fi văzuți savurându-și masa pe îndelete înainte de a înmâna chelneriței un card de credit. Până când ospătărița se întoarce la masă să returneze cardul fals și să încerce din nou plata pentru masă, cei doi se fac nevăzuți.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Oamenii dintr-un sat au fost șocați când au văzut că un munte de gunoaie le bloca singurul drum de acces în localitate- antena3.ro

Citeste si: Cel mai scump oraș din lume este în Europa. Chiria este cu 340% mai scumpă decât în București- stirileprotv.ro

Citește și: Cel mai bogat câștigător la loto a achiziționat o vilă de lux „îngrozitoare”! Proprietatea din Los Angeles pe care Edwin a cheltuit 47 de milioane de dolari

Jenny, care cel mai probabil lucrează la restaurant doar cu jumătate de normă pentru că este și studentă, a spus că cei doi escroci au comandat „toate suplimentele” pe care le aveau în meniu.

„Avocado, slănină, toate condimentele extra... era o masă de 50 de dolari”, a spus tânăra studentă. 

Cum a reușit tânăra să-i prindă pe cei doi

În ciuda a ceea ce i s-a întâmplat, chelnerița a reușit să rezolve situația pe cont propriu, în timp ce cuplul a plecat pe furiș la restaurant. Tânăra poate fi văzută grăbindu-se după ei, înainte de a le avertiza se pare că planurile ei de a le posta online.

„Au fugit literalmente și eu mergeam și erau prea departe. Dar i-am auzit, le-am spus «O să vă postăm pe rețelele de socializare și vă vom găsi băieți»”, a povestit tânăra, conform sursei citate.

Citeste si: Ce trebuie să facă angajații de la privat pentru a intra în posesia voucherelor de vacanță în 2025? Este vorba de o valoarea maximă de 24.300 de lei- kfetele.ro

Citeste si: Benfica- Barcelona! Raphinha reacţionează dur după ce a fost înjurat de jucătorii echipei adversare: "Ştiu că nu ar trebui să fac asta, dar am răspuns insultelor"- radioimpuls.ro

Citeste si: Concedieri masive în România. Ce companii au anunțat disponibilizări în următoarea perioadă: Mii de angajați rămân fără loc de muncă- antena3.ro

După ce filmările camerelor de supraveghere au ajuns în mediul online, internauții au stârnit un val de reacții:

„Eu personal îi vânez”, „karma îi va mânca”, sunt doar câteva dintre comentarii.

Citește și: Ea este „zâna din junglă”. Jasmine a renunțat la viața modernă și a ales să trăiască în sălbăticie. Nu are apă curentă


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si