Un român a ajuns Chef într-un restaurant italienesc din Londra! A gătit pentru primar, dar şi pentru mulţi actori! Povestea unui român care a reuşit în străinătate EXCLUSIV
Cosmin Cornea, un român de 41 de ani, este unul dintre cei mai buni bucătari grill chef din Londra, el lucrând la unul renumit restaurant.
Cosmin Cornea spune că restaurantul italian E Pellicci, unde el este chef, are o istorie de de 103 ani şi este pe locul 6 din 70.000 de restaurante din Londra.
Povestea lui Cosmin este una simplă şi se confundă până la un moment dat cu a multor români plecaţi de acasă pentru a câştiga bani în străinătate.
”Sunt plecat din ţară de 16 ani.
Am fost 10 ani în Italia, iar de 6 ani sunt în Londra. Am plecat din ţară pentru a putea să-mi ajut familia şi în acelaşi timp să-mi fac un viitor. Am ajuns chef în Londra, la un restaurant italian, având deja experienţa acumulată în anii petrecuţi în Italia. Am intrat cu probă de lucru şi am fost selectat ca Chef. Satisfacţiile au venit după o perioadă scurtă, iar de la 3 stele, am reuşit să ridic restaurantul la 4 stele jumătate şi am reuşit să captez atenţia televiziunii ITV care a venit la restaurant pentru o filmare.
A fost cea mai frumoasă experienţă ca bucătar, atunci când intrând în restaurant la ora 8 dimineaţa, am fost primit cu aplauze: tocmai fusese difuzat reportajul pe ITV. Pentru mine a fost ceva de vis!”, ne-a povestit Cosmin Cornea.
Chef-ul din Londra ne-a mai spus că pragul restaurantului unde lucrează a fost călcat în ultimii ani de numeroase personalităţi.
”Am gătit, de exemplu, pentru primarul Londrei, Sadiq Khan, actorul Ray Winstone (fimul NOE), actorul Richard Madden (filmul Game of Thrones), actorul Nicholas Pinnock (filmul Hannibal), actorul Idris Elba (filmul Atac de Ziua Naţională)”, a mărturisit chef-ul restaurantului italienesc din Londra.
Cosmin Cornea se află în Marea Britanie cu soţia şi deşi este respectat de cei din jurul său, românul îţi doreşte să se întoarcă la un moment dat în ţară, să-şi deschidă un restaurant în Maramureşul natal.