In articol:
Tânărul a fost cel care a sunat la 112 şi a anunţat că tatăl său, în vârstă de 53 de ani, se află în stare de inconştienţă în apropierea locuinţei. Polițiștii sosiți la fața locului au constatat că tatăl era decedat și prezenta urme de violență pe corp.
Citeste si: Un polițist de 26 de ani a fost găsit spânzurat în curtea liceului
"Poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Năsăud ajunşi la faţa locului au constatat faptul că, din păcate, acesta (bărbatul de 53 ani) era decedat. Din primele verificări efectuate, a reieşit faptul că acesta prezintă urme de violenţă, existând suspiciuni cu privire la comiterea infracţiunii de omor.
Autopsia va confirma cauza morții
O echipă complexă, formată din poliţişti de la Serviciul de Investigaţii Criminale, criminalişti şi un procuror, face cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a survenit decesul.
Polițiștii au transmis că a fost dispusă necropsia care va stabili cu exactitate cauza decesului. Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, cercetările fiind efectuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor.
Citeste si: Ritual satanic în căminul studențesc
O altă tragedie în România
Un polițist din Fierbinți Târg a fost găsit spânzurat, joi, în curtea liceului. Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Ialomița, Ludmila Dascălu, sesizarea la 112 a fost făcută noaptea trecută, în jurul orei 1.00.
Citeste si: O bătrână a murit în chinuri după ce locuința sa a fost cuprinsă de flăcări