Nicole Panos și familia ei au fost supuse unui atac îngrozitor la Kuleni Game Park, o rezervaţie naturală din Africa de Sud. Tragedia a avut loc într-o dimineață din luna octombrie a anului trecut, atunci când se întorceau din excursie. Girafa, despre care specialiștii susțin că încerca să-și protejeze puii, a alergat cu viteză mare spre familia tinerei de 25, oferindu-i doar câteva secunde mamei pentru a-și salva cei doi copii.

Citește și: Situație de toată jena în aeroport! O femeie a fost cântărită ca un bagaj înainte de îmbarcare

În timp ce Kayden, în vârstă de 4 ani, a supraviețuit atacului brutal după ce a suferit fracturi ale craniului, Kaia, fiica cea mică a tinerei, s-a stins din viață la vârstă de doar un an, în brațele mamei sale. Micuța a suferit o rană la cap care i-a adus sfârşitul.

Amintindu-și clipele de coșmar, Nicole a mărturisit că viața ei „s-a spulberat complet în ziua în care a murit Kaia” Totul s-a petrecut când se aflau în drum spre casa părinților ei.

Bebelușa s-a stins din viață în brațele mamei

Tânăra în vârstă de 25 de ani a dezvăluit că s-a întors în spate după ce a auzit un zgomot puternic venind dinspre parc, iar la doar câteva secunde după a văzut animalul uriaș alergând spre ei cu capul plecat.

Nicole a rupt-o la fugă cu Kaia în brațe.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citește și: O femeie a fost sfâșiată de câinele unui prieten. Mama, de 42 de ani, a vrut să-și salveze fiicele: „Era prea tânără ca să plece dintre noi”

La scurt timp după ce a fost doborâtă la pământ, inconștientă, tânăra mamă a deschis ochii și a văzut girafa îndreptându-se direct spre Kayden, dar şi-a dat seama că era incapabilă să se miște și să-l ajute. După ce a leşinat din nou, s-a trezit pentru scurt timp și și-a văzut mama ţinând-o în brațe pe micuța Kaia, ca abia mai târziu să afle că a murit. Povestind din nou momentul devastator în care a aflat că fiica ei a murit, ea a spus:  „Le-am rugat să-mi spună adevărul după care am plâns cu toţii. Din acel moment am fost în modul de supraviețuire și probabil că voi fi aşa pentru tot restul vieții”.

Femeia a rămas paralizată în urma atacului

Tânăra a mai precizat că, chiar dacă ea și familia ei nu au reprezentat nicio amenințare pentru girafă sau puiul acesteia, ea înțelege că „instinctul” animalului de a-și proteja puii ar fi putut fi declanșat brusc, ceea ce a dus la tragedie.

Citește și: Boom-ul jocurilor de noroc în SUA produce venituri record de 60 de miliarde de dolari

Nicole, care a rămas paralizată de la brâu în jos, a vorbit și despre provocările fizice grele prin care ea și băiatul ei au fost supuși după aceea. După ce a petrecut mai mult de 3 săptămâni în spital și 16 zile la terapie intensivă cu fracturi multiple de coaste și leziuni ale organelor interne, ea se confruntă acum cu mai multe operații și cu un „drum lung și provocator către recuperare”.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Între timp, Kayden are nevoie de monitorizare constantă din cauza fracturilor de la craniu, iar familia are „nevoie urgentă de fonduri suplimentare pentru a acoperi toate cheltuielile medicale”.

Citește și: Cum arată Chuck Norris la 83 de ani. Actorul legendar a felicitat-o pe mama lui de ziua ei


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si