În momentul acesta, dacă vrem să plecăm în vacanță în Italia, Spania, Grecia, Turcia sau Bulgaria nu avem nevoie de un certificat verde COVID 19 și nu există restricții legate de circulație în aceste destinații turistice. Însă, pe măsură ce infectările cresc de la o zi la alta, iar Ministerul Sănătății a anunțat că am putea spune că am intrat în valul 6 al pandemiei de COVID 19, există într-adevăr această teamă.

Citeste si: Epidemiologul Octavian Jurma spune că România se va confrunta cu 10.000 de cazuri de Covid pe zi

Direcția de Sănătate Publică a solicitat unităților medicale să suplimenteze paturile pentru cei infectați cu acest virus. Inclusiv Ministerul Sănătății ar putea să facă luni o nouă conferință de presă. Asta în condițiile în care așteptăm raportarea COVID 19 pe ultimele 7 zile, însă de marți.

Ce restricții pregătesc autoritățile

Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, este de părere că vârful acestui nou val va fi atins în luna august, cu 10 mii de cazuri pe zi. Până atunci, autorităţile sanitare ne recomandă să revenim la purtarea măştilor în spaţii închise aglomerate, inclusiv mijloacele de transport în comun.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citeste si: Un nou val COVID-19 pune spitalele din România la grea încercare

Recomandarea făcută de Ministerul Sănătăţii este ca masca de protecţie să fie purtată în microbuze, în autobuze, în tramvaie, în metrou, în tren şi chiar în avion.

Totuși, masca nu poate fi impusă obligatoriu, pentru că această măsură se poate lua doar dacă se decretează din nou stare de ugenţă sau de alertă. Doar pentru spitale, clinici şi cabinete medicale există o lege care permite asta.  

"Există un ordin de ministru, se poate fiecare manager să dispună utilizarea măştii în interiorul spitalelor pentru evitarea transmiterii nosocomialelor", a menționat Alexandru Rafila.

Citeste si: Spitalele din prima linie din Capitală sunt aproape pline. Valul șase de Covid creează probleme


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si