Close sidebar
Close sidebar

Vaxzevria, numele nou pentru vaccinul COVID-19 AstraZeneca. Ce scrie in prospectul serului

Vaxzevria, numele nou pentru vaccinul COVID-19 AstraZeneca. Cei de la Astra Zeneca au luat decizia de a schimba numele vaccinului anti-coronavirus în Vaxzevria, pentru a diminua presiunea negativă existentă în ultimele săptămâni la adresa serului, ca urmare a suspendării vaccinării în mai multe țări europene. Posibilitatea prducerii unor tromboze ca urmare a administrării vaccinului AstraZeneca apare încă din prospectul vaccinului publicat de Agenția Națională a Medicamentului (vezi mai jos).

Razvan Ilie,

Vaxzevria, noua denumire a serului AstraZeneca. Agenția Europeană pentru Medicamente: serul este sigur, experții nu au găsit factori de risc specifici, cum ar fi vârsta, sexul sau istoricul medical.

DISTRIBUIE
acest articol


In articol:

Este de așteptat ca pe data de 7 aprilie Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) să ofere noi concluzii pe tema vaccinului AstraZeneca, redenumit Vaxzevria, după numărul relativ mare de cazuri suspecte de tromboze în cazul persoanelor vaccinate.

Vaccinul COVID-19 AstraZeneca a primit o autorizație condiționată de introducere pe piață valabilă pe întreg teritoriul UE la data de 29 ianuarie 2021. Numele vaccinului a fost schimbat în Vaxzevria la 25 martie 2021.

În urmă cu aproximativ o săptămână, Agenția Europeană pentru Medicamente a declarat că crede că serul AstraZeneca este sigur și că experții nu au găsit factori de risc specifici, cum ar fi vârsta, sexul sau istoricul medical.

Citeste si: Medicul Valeriu Gheorghiță: ”Numărul cazurilor de tromboză din anul 2019 și cu cel din 2020 este neschimbat”

Vaxzevria, numele nou pentru vaccinul COVID-19 AstraZeneca. Ce scrie in prospectul serului

Vaxzevria, noul nume pentru vaccinul AstraZeneca/Oxford, este un vaccin pentru prevenirea bolii cauzate de noul coronavirus (COVID-19) la persoanele cu vârsta de peste 18 ani.

Vaccinul Vaxzevria este produs pe baza unui alt virus (din familia adenovirusului) care a fost modificat pentru a conține gena pentru producerea unei proteine din SARS-CoV-2, se arată pe site-ul Agenției Europene pentru Medicamente.

Vaxzevria nu conține virusul în sine și nu poate provoca COVID-19. Informații detaliate despre acest vaccin sunt disponibile în prospectul fostului vaccin AstraZeneca.

Citeste si: Olanda a suspendat vaccinarea cu AstraZeneca în cazul persoanelor sub 60 de ani

Cum funcționează vaccinul Vaxzevria  

Vaxzevria acționează pregătind corpul să se apere singur împotriva COVID-19. Este alcătuit dintr-un alt virus (adenovirus) care a fost modificat pentru a conține gena pentru fabricarea proteinei SARS-CoV-2.

Aceasta este o proteină de pe suprafața virusului SARS-CoV-2 de care virusul are nevoie pentru a intra în celulele corpului. Odată ce a fost administrat, vaccinul Vaxzevria furnizează gena SARS-CoV-2 în celulele din corp.

Celulele vor folosi gena pentru a produce proteina spike. Sistemul imunitar al persoanei va recunoaște apoi această proteină ca fiind străină și va produce anticorpi și va activa celulele T (celule albe din sânge) pentru a o ataca.

Dacă, mai târziu, persoana intră în contact cu virusul SARS-CoV-2, sistemul său imunitar îl va recunoaște și va fi gata să apere corpul împotriva acestuia. Adenovirusul din vaccin nu se poate reproduce și nu provoacă boli.

Citeste si: UE dorește achiziţionarea a 10 milioane de doze de vaccin AstraZeneca din India

O altă țară a suspendat vaccinarea cu AstraZeneca

O altă țară europeană a decis suspendarea temporară a vacinării cu serul de la AstraZeneca/Oxford, ca urmare a unor cazuri suspecte, inclusiv un deces.

Olanda a suspendat vineri vaccinarea cu AstraZeneca  pentru persoanele cu vârsta sub 60 de ani, după ce au fost raportate noi cazuri de coagularea sângelui, informează France 24.

Citeste si:  Dominic Fritz s-a vaccinat împotriva COVID-19: „M-am vaccinat cu AstraZeneca..!”

Decizia guvernului olandez vine după  cinci noi cazuri care au afectat femeile  cu vârste cuprinse între 25 și 65 de ani, dintre care una a murit. "Trebuie să fim atenți pe partea de  prudență, motiv pentru care este înțelept să apăsăm butonul de pauză acum, ca măsură de precauție", a declarat ministrul Sănătății Hugo de Jonge într-un comunicat de presă.

Toate datele despre riscurile asociate noului vaccin Vaxzevria/ AstraZeneca pot fi văzute aici.

Prospectul vaccinului AstraZeneca

Ce găsiți în acest prospect
1. Ce este COVID-19 Vaccine AstraZeneca și pentru ce se utilizează
2. Ce trebuie să știți înainte să vi se administreze COVID-19 Vaccine AstraZeneca
3. Cum se administrează COVID-19 Vaccine AstraZeneca
4. Reacții adverse posibile
5. Cum se păstrează COVID-19 Vaccine AstraZeneca
6. Conținutul ambalajului și alte informații

Citeste si: SFÂȘIETOR! Arina a fost filmată în momentul în care a murit. În videoclip se mai aud doar țipete- kanald.ro

Citeste si: Un bilet scris de Robert, descoperit la scurt timp după ce el și Giuly au fost descalificați din "Casa Iubirii". Cui îi era destinat? Conținutul lui, făcut public chiar de Robi, fostul său coleg de cameră- wowbiz.ro

Citeste si: „Blonda lui Putin” s-a supărat pe o ziaristă și a trimis securitatea la ea, după ce i-a pus o întrebare: Nu discut viața mea personală- antena3.ro

1. Ce este COVID-19 Vaccine AstraZeneca și pentru ce se utilizează

COVID-19 Vaccine AstraZeneca este utilizat pentru a preveni COVID-19 cauzată de virusul SARSCoV-2.
COVID-19 Vaccine AstraZeneca se administrează la adulți cu vârsta de 18 ani și peste.
Vaccinul determină sistemul imun (sistemul natural de apărare a organismului) să producă anticorpi și globule sanguine albe specializate, care să acționeze împotriva virusului, asigurând astfel protecție împotriva COVID-19. Nicio componentă a acestui vaccin nu poate provoca boala COVID-19.

2. Ce trebuie să știți înainte să vi se administreze COVID-19 Vaccine AstraZeneca

Nu trebuie să vi se administreze acest vaccin:
- Dacă sunteți alergic la substanța activă sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui vaccin (enumerate la pct. 6).
Atenționări și precauții:
Înainte să vi se administreze COVID-19 Vaccine AstraZeneca, adresați-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale:
- Dacă ați avut vreodată o reacție alergică severă după orice alt vaccin administrat injectabil sau după ce vi s-a administrat COVID-19 Vaccine AstraZeneca în trecut;
- Dacă ați leșinat vreodată în urma unei injecții efectuate cu acul;
- Dacă aveți o infecție severă, cu temperatură mare (peste 38°C). Totuși, vă puteți vaccina dacă aveți febră ușoară sau infecție a căilor respiratorii superioare, cum este o răceală;- Dacă aveți o afecțiune care implică sângerare sau apariție a vânătăilor sau dacă luați un medicament anticoagulant, care fluidifică sângele (pentru a preveni formarea cheagurilor de sânge).
- Dacă sistemul dumneavoastră imunitar nu funcționează adecvat (imunodeficiență) sau dacă luați medicamente care slăbesc sistemul imunitar (cum sunt doze mari de corticosteroizi, imunosupresoare sau medicamente utilizate în cancer).
Dacă nu sunteți sigur dacă vreuna dintre situațiile de mai sus este valabilă în cazul dumneavoastră, adresați-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale, înainte să vi se administreze vaccinul.

Tulburări ale sângelui
O combinaţie de cheaguri de sânge şi număr scăzut de trombocite, în unele cazuri însoțită de sângerări, a fost observată foarte rar după vaccinarea cu COVID-19 Vaccine AstraZeneca. Aceasta a inclus câteva cazuri severe de formare de cheaguri de sânge în locuri diferite sau neobişnuite şi coagulare excesivă sau sângerare în mai multe zone ale corpului. Majoritatea acestor cazuri au apărut în primele şapte până la paisprezece zile de la vaccinare şi au fost constatate mai ales la femeile cu vârsta sub 55 de ani, însă au fost vaccinate mai multe femei cu vârsta sub 55 de ani, comparativ cu alte persoane. Unele cazuri au avut ca rezultat decesul.

Solicitaţi imediat asistenţă medicală dacă prezentaţi dificultăţi la respiraţie, dureri în piept, umflare a picioarelor sau dureri abdominale persistente după vaccinare. De asemenea, solicitaţi imediat asistenţă medicală dacă aveţi după câteva zile dureri de cap severe sau persistente sau vedere înceţoşată după vaccinare sau dacă după câteva zile vă apar vânătăi sau pete rotunde, în afara locului de administrarea a vaccinului.

La fel ca în cazul oricărui vaccin, este posibil ca schema de vaccinare cu 2 doze de COVID-19 Vaccine AstraZeneca să nu protejeze complet toate persoanele vaccinate. Nu se cunoaște pe ce perioadă de timp veți fi protejat. În prezent sunt disponibile date limitate referitoare la eficacitatea vaccinului COVID-19 AstraZeneca la persoanele cu vârsta de 55 de ani și peste.

Copii și adolescenți
COVID-19 Vaccine AstraZeneca nu este recomandat la copii și adolescenți cu vârsta sub 18 ani. În prezent, nu sunt disponibile date suficiente privind utilizarea COVID-19 Vaccine AstraZeneca la copii și adolescenți cu vârsta sub 18 ani.
COVID-19 Vaccine AstraZeneca împreună cu alte medicamente
Spuneți medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale dacă luați, ați luat recent sau s-ar putea să luați orice alte medicamente sau dacă vi s-a administrat recent orice alt vaccin.

Sarcina și alăptarea
Dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă, adresați-vă medicului, farmacistului sau asistentei medicale înainte să vi se administreze acest vaccin.

Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor
Câteva dintre reacțiile adverse la COVID-19 Vaccine AstraZeneca enumerate la pct. 4 (Reacții adverse posibile) pot să vă reducă temporar capacitatea de a conduce vehicule și de a folosi utilaje. Dacă nu vă simțiți bine după vaccinare, nu conduceți vehicule și nu folosiți utilaje. Așteptați până când dispare orice efect al vaccinului, înainte de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

COVID-19 Vaccine AstraZeneca conține sodiu și alcool (etanol)
Acest medicament conține sodiu mai puțin de 1 mmol (23 mg) per doza de 0,5 ml, adică practic „nu conține sodiu”.

Acest medicament conține 2 mg de alcool (etanol) per doza de 0,5 ml. Cantitatea mică de alcool din acest medicament nu va determina niciun efect observabil

3. Cum se administrează COVID-19 Vaccine AstraZeneca COVID-19

Vaccinul AstraZeneca este administrat sub formă de injecție a 0,5 ml într-un mușchi (de obicei în partea superioară a brațului). În timpul și după fiecare administrare injectabilă a vaccinului, medicul dumneavoastră, farmacistul sau asistenta vă vor ține sub observație timp de aproximativ 15 minute, pentru a monitoriza apariția semnelor unei reacții alergice.

Citeste si: Cum își alege Karmen Minune un partener? Contează sau nu banii, pentru aceasta: "Dacă îți alegi bărbatul în funcție de asta, ai pierdut din start!"- kfetele.ro

Citeste si: Mesajul pe care i l-a transmis Claudia Pătrășcanu fostului soţ: "Asta este cel mai important". Gabi Bădălău a împlinit 36 de ani- radioimpuls.ro

Citeste si: „Blonda lui Putin” s-a supărat pe o ziaristă și a trimis securitatea la ea, după ce i-a pus o întrebare: Nu discut viața mea personală- antena3.ro

Vi se vor administra 2 injecții cu COVID-19 Vaccine AstraZeneca. A doua injecție poate fi administrată la 4- 12 săptămâni după prima injecție. Veți fi anunțat când trebuie să reveniți pentru a doua injecție.

Dacă se administrează prima injecție cu COVID-19 Vaccine AstraZeneca, a doua injecție pentru finalizarea schemei de vaccinare trebuie să fie tot cu COVID-19 Vaccine AstraZeneca. Dacă omiteți programarea pentru a doua injecție cu COVID-19 Vaccine AstraZeneca Dacă uitați să reveniți la momentul stabilit, cereți sfatul medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale.

Este important să reveniți pentru a doua injecție cu COVID-19 Vaccine AstraZeneca. Dacă ratați o injecție programată, este posibil să nu fiți complet protejat împotriva COVID-19.

4. Reacții adverse posibile

Ca toate medicamentele, acest vaccin poate cauza reacții adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Dacă observați orice reacție adversă nemenționată în acest prospect, vă rugăm să vă adresați medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale.

Solicitați un consult medical de urgență dacă aveți simptomele unei reacții alergice severe.

Astfel de reacții pot include o combinație a oricăror simptome prezentate mai jos:- senzație de leșin sau stare confuzională- modificări ale ritmului bătăilor inimii- dificultăți la respirație- respirație șuierătoare (wheezing)- umflare a buzelor, feței sau gâtului- urticarie sau erupție pe piele- greață sau vărsături- durere de stomac.

Următoarele reacții adverse pot apărea la administrarea COVID-19 Vaccine AstraZeneca: Foarte frecvente (pot afecta mai mult de 1 persoană din 10)- sensibilitate, durere, căldură, mâncărimi sau vânătaie la nivelul locului de administrare a injecției- senzație de oboseală (fatigabilitate) sau stare generală de indispoziție- frisoane sau senzație de febrilitate- durere de cap- greață (senzație de rău)- durere articulară sau musculară

Frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane)- umflare sau înroșire la nivelul locului de administrare a injecției- febră (>38°C)- vărsături (stare de rău) sau diaree

Mai puțin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 de persoane)
- somnolență sau amețeli
- scădere a poftei de mâncare
- umflare a ganglionilor limfatici
- transpirație excesivă, mâncărimi ale pielii sau erupții pe piele

Raportarea reacțiilor adverse. Dacă manifestați orice reacții adverse, adresați-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale. Acestea includ orice posibile reacții adverse nemenționate în acest prospect. De asemenea, puteți raporta reacțiile adverse direct prin intermediul sistemului național de raportare, așa
cum este menționat în Anexa V. Raportând reacțiile adverse, puteți contribui la furnizarea de informații suplimentare privind siguranța acestui medicament.

Prospectul integral al vaccinului poate fi văzut pe site-ul Agenției Naționale a Medicamentului. DETALII AICI

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI