Viata incredibila a cantaretului bolnav de cancer! Artist plastic de renume, Adrian Berinde a plecat la 14 ani de acasa, a dezertat din armata si a fost prins, iar la 22 de ani a fugit in Occident!
Adrian Berinde are nevoie de bani pentru a se opera in strainatate.
Cunoscutul cantaret Adrian Berinde, care va implini 60 de ani pe 4 mai, a lansat ieri un apel disperat catre marele public, solistul anuntand ca are nevoie urgenta de bani pentru a se trata de un cancer care il chinuie de un an. "Dragii mei, in ultima vreme starea mea de sanatate s-a inrautatit. De mai bine de un an ma bat cu un cancer care a metastazat pe oase.
Durerile sunt cumplite, traiesc cu morfina. Am ezitat mult sa public aceste randuri, dar nu mai am solutii. Sunt imobilizat in pat din Decembrie. Acum a aparut o sansa de tratament cu substanta nucleara intr-o clinica din Germania. As putea sa ma internez acolo pe data de 13 Mai, dar acest tip de operatiune costa, iar eu nu dispun de sumele necesare", a scris Berinde pe Facebook.
Viata lui Berinde, mai cunoscut multi ani drept un foarte talentat artist plastic, cuprinde cateva repere importante. "N-am absolut deloc amintiri din copilarie, iar pe cele pe care le aveam am tinut foarte tare sa le sterg. In copilarie eram foarte fricos, foarte inchis in mine, foarte introvertit, si mi-era foarte frica de tata. De aceea, la 14 ani am plecat de-acasa, si a fost bine ca am facut-o, pentru ca simteam ca educatia pe care o primesc nu era cea mai buna", marturisea Berinde la un moment dat.
Absolvent al Scolii de Arte Plastice din Cluj, Berinde recunoaste ca s-a imbolnavit grav inainte sa fuga din tara, pe vremea lui Ceausescu. "Un spirit nonconformist ca mine nu-si gasea locul in vremea aceea in Romania: am facut armata si am dezertat (am fost prins dupa 15 zile), dupa care am vrut sa pictez si mi-au fost refuzate expozitiile. Din cauza oboselii psihice am facut de doua ori hepatita si atunci m-am hotarat sa fug.
Doream foarte mult sa-mi fac meseria- sa pictez!- si am ajuns in Elvetia, unde am pictat 15 ani batuti pe muchie, am avut foarte multe expozitii, am mancat bine din arta mea, am luat multe premii, am facut cateva lucrari pentru organizatia "Amnesty International". S-a scris mult despre mine in presa, s-a scris chiar si o carte despre mine acolo; Centrul de cultura "George Pompidou" din Franta a facut o carte postala cu una din lucrarile mele, am ajuns chiar un pictor foarte bine cotat (am vandut lucrari la sume mari pentru ora respectiva- respectiv de 4-5 ori
un Grigorescu aici in tara, facand o comparatie, ceea ce e o realizare!) in Elvetia si Franta. Deci, m-am implinit, daca poti sa numesti o implinire arta!", dezvaluia Adrian Berinde intr-un amplu interviu acordat revistei Formula AS.