Bun găsit, dragii mei. Astăzi mergem în vizită la unul dintre cei mai apreciați medici stomatologi din România. Ea este Miss Tourism International și locul doi la Miss World 2014, iar de atunci a câștigat multe titluri și premii în implantologie orală, estetică dentară, dar și în frumusețe.
- Haide să cunoaștem povestea Ionellei Postelnicu. Urmați-mă.
- După cum știi, eu ador florile.
- Miros fantastic, sunt o pată de culoare în casa ta.
- Albă. Bănuiesc că ți-ai dat seama, culoarea mea preferată, practic, este o nonculoare. AlbuL, pur și simplu, îl ador. Având în vedere că eu mă ocup de clinica mea, am colaborări, atât în țară, cât și în străinătate, în puținul meu timp reușesc să mai prepar câte ceva, dar nu pot să spun că sunt o expertă.
Aici nu mi-am luat o diplomă
- Suntem în living, tot alb și aici sunt câteva dintre banderorile tale. Spune-ne care este cea mai importantă pentru tine și cea mai recentă.
- Practic, acestea sunt doar o parte din premiile câștigate, cea mai recentă fiind cel de la Miss International. Am reprezenta România tocmai în Pagu, unde am luat loc întâi la nivel mondial.
Practic, este unul dintre prestigioasele congrese de frumusețe.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
- Observ una mai specială, de unde este aceasta?
- Este din Malaezia. În 2013 am reprezentat România tocmai în Malaezia, în Koala Lumpur, unde bineînțeles că m-am întors tot cu o frumoasă coroană, iar aici avem o fotografie, este preferata mea, poza alături de părinții mei.
- Să vedem și ținutele tale.
- După cum știm, stilul meu este unul office.
Ținuta mea preferată este cea de cabinet.
- Nu este foarte mare apartamentul, dar ai o terasă superbă cu multă vegetație.
- Iubesc natura și aici este partea mea preferată din casă.
- Zona ta de relaxare.
- Exact. Îmi puținul meu timp liber prefer să citesc ceva, să mă relaxez în această terasă.
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
- Spune-mi de culoarea roșie. Se regăsește pe terasă.
- Puțin peste acești copaci, vedem și cabinetul. Bine ai venit, te rog. Acesta este principalul loc.
- Așa și cum spuneam ai foarte multe diplome care certifică tot ce înseamnă experiența ta și studiile tale, ceea ce înseamnă stomatologie, spuneai.
- Deci practic asta colecționez, tot m-ai întrebat dacă sunt colecționară și în timpul meu liber mă dedic studiului.
Optzeci sau nouăzeci la sută, foarte, foarte mult timp, dar sunt o norocoasă, fac ceea ce îmi place, la fel cum faci și tu și atunci când iubești ceea ce faci, ajungi la performanță și timpul efectiv zboară.