Grecia, cu plaje însorite, faleze cu portocali și mâncare tradițională pe gustul românilor- ar putea deveni una dintre principalele destinatii de vacanta in acest an.

Pe lângă varianta semnării unui acord de călătorii libere cu ţara noastră, autorităţile de Atena anunţă că- până în luna mai, se va atinge, prin vaccinare, o imunitate colectivă de circa 20%, fără a se lua în calcul și imunitatea obținută în urma bolii.

Toate aceste informații au întărit convingerea patronilor de taverne, hoteluri și pensiuni că își pot aștepta turiștii români chiar în minivacanta de Paşte şi 1 Mai.

„Așteptăm să vedem cum va decurge vaccinarea în țara noastră, în primul rând, și de asemenea, să vedem cum va evolua vaccinarea și în țările de unde așteptăm turiști!
Vom păstra protocoale de securitate pe care le-am avut și folosit și anul trecut, protocoalele ne spun să avem cât mai multe spații deschise pentru toată lumea”, spun hotelierii din Grecia.

De Paște, putem pleca în Grecia cu adeverința de vaccinare

Organizatorii de nunți pe plajă, în Grecia, anunţă deja că abia dacă fac față numărului mare de cereri. Pentru că evenimentele se organizează în aer liber, restricțiile nu sunt chiar atât de dure. Ioana Selner organizează de 6 ani nunți pe plajele din toată Grecia, precum Thassos, Santorini, Corfu, Creta și riviera Atenei. Spune că deja are programată primul astfel de eveniment pe data de 8 mai.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

„Vorbim despre distanțare, pentru că poți să o respecți, este în aer liber și e loc pe plajă și poți să pui mesele la ce distanță vrei, poți pune la 2 metri, 3 metri, 5 metri, cât vrei de mult! Și anul acesta avem nunți, avem o cerere foarte mare de nunți pe plajă. Toți au venit testați, anul acesta vor veni cu siguranță și vaccinați, dar vaccinul nu este o condiție pentru a putea călători”, spun organizatorii de nunți.

Agentiile de turism informeaza că, in conditiile de acum, de Paști sunt așteptați circa 500.000 de turiști în Grecia. Iar numărul lor ar putea creşte dacă autorităţile de la Bucureşti şi cele de la Atena vor semna acordul privind turismul liber. Ministrul Economiei spune că au fost demarate deja discutiile.

„Ceea ce ne dorim noi ca minister care reprezintă inclusiv zona turistică este să deschidem cât mai mult această industrie, vrem să terminăm procesul ăsta cât mai repede, și să obținem inclusiv acorduri bilaterale cu unele țări, probabil ca să ne deschidem pe zona aceasta, mă refer la Grecia, Israel, țări care și-ar arătat intenția aceasta”, spune ministrul economiei.

Adeverința de vaccinare, protocoale între guverne

De altfel, ministrul grec al Turismului a avut o discuţie cu omologul său român, iar, în luna martie, Harry Theoharis ar urma să vină la București pentru a conveni protocoalele cu privire la condiţiile în care se vor desfăşura aceste deplasări în scop turistic. Doar premierul Florin Cîțu nu se grăbeşte să confirme discutiile purtate cu partea elenă.

Până când autoritățile se vor lămuri în privința unui posibil acord bilateral, cert este că ideea unui pașaport de COVID european pare o realitate tot mai apropiată.

Cancelarul german Angela Merkel a declarat că pașapoartele de vaccinare vor fi gata peste trei luni. De asemenea, țări care trăiesc din turism, precum Austria, Grecia, Italia, Spania, Bulgaria susțin introducerea pașaportului ca să sprijine economia.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

 

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si