VIDEO- Alerte de ninsori viscolite. Ce regiuni sunt afectate de vânt puternic?
Alerta meteorologilor: ninsori viscolite în mai multe regiuni din țară. În ce zone vântul suflă cu putere?
Cu două zile înainte de Crăciun, iarna revine cu tot ce are. Ninge viscolit ți s-a depus un strat consistent de zăpadă în mai multe județe. Iar meteorologii anunță viscol și intensificări ale vântului. Deja în Poiana Brașov, din cauza rafalelor, a fost oprită telecabina. Colegul meu, Adrian Jătăreanu, știe exact unde ninge, a transmis Silvia Ioniță.
Citește și: VIDEO. Trafic în condiții de iarnă pe Valea Prahovei, pe DN1
Este o priveliște de basm pentru că ninge ca în povești, însă atmosfera nu este chiar atât de plăcută, pentru că spuneai și tu, vântul suflă cu putere în mare parte din țară, inclusiv aici, în Poiana Brașov, iar din această cauză, instalațiile de transport pe cablu care îi duc pe turiști în vârful masivului Postăvaru sunt oprite. Vorbim despre telegondolă și despre cele două telecabine care nu pot să funcționeze pentru că sus la altitudine vântul suflă chiar și cu o sută douăzeci de kilometri la oră. Sunt deschise însă doar două pârtii de la baza masivului unde turiștii pot să schieze, în rest, muntele nu este practicabil pentru sporturile de iarnă, aici, mai la baza lui.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Spuneai Silvia că ninge în multe zone din țară. Așa este, a nins încă de seara trecută în Moldova, în Transilvania, în Maramureș. Pe pământ s-a depus un strat consistent de zăpadă. Drumarii au și ieșit să curețe șoselele, au împrăștiat sute de tone de material antiderapant și foarte important este faptul că, în continuare, este în vigoare o avertizare cod galben și una cod portocaliu de viscol și ninsori abundente însă meteorologii au actualizat harta și inclusiv mâine va fi la fel de rău, pentru că va sufla vântul cu putere în multe zone din țară.
Codul portocaliu de viscol a fost extins pe județele din Carpații Orientali și Meridionali și inclusiv acolo, vântul va sufla cu peste o sută douăzeci de kilometri la oră și este posibil să le dea turiștilor planurile peste cap. Ciudat este că de mâine încolo se încălzește, iar luni, în prima zi de Crăciun, vom avea aici la Brașov temperaturi chiar și de zece grade Celsius, a transmis Adrian Jătăreanu.