VIDEO Alexandra, în lacrimi, Gagea, în hohote de râs: „Ciocul mic”. Replici acide iar între cei doi foști iubiți. De la ce a pornit scandalul acum în ”Casa iubirii”
Alexandra și Gagea au ajuns iar la cuțite, exact când se credea că sunt pe drumul cel bun.
Apar noi tensiuni în ”Casa iubirii”! Protagoniștii sunt, din nou, Alexandra și Gagea. Când se credea că sunt din ce în ce mai bine, dând uitare trecutul și afișându-se aproape ca un cuplu, iată că inevitabilul s-a produs.
În ediția de joi, 5 septembrie, a emisiunii ”Casa iubirii” se încing iar spiritele și curg lacrimi apare. Alexandra este cea care, în timpul conexiunii cu băieții, se ridică de pe canapea și iese în grădină.
Acolo plânge în brațele Robertei și este vizibil afectată.
Toate astea în timp ce Gagea râde în hohote alături de colegii de emisiune, lucru care nu i-a picat deloc bine brunetei.
Iar de aici și până ca un nou conflict să izbucnească între cei doi foști iubiți a mai fost doar un pas. La revenirea brunetei în casă, spiritele s-au încins și s-a aruncat cu vorbe dure și de o parte și de alta.
Moment în care Gagea a readus trecutul în prezent. Și, deși a spus că poate ierta și uita ce s-a întâmplat între ei, iată că reproșurile vin rând pe rând la adresa Alexandrei, atunci când ea îi critică comportamentul.
Pentru că tânăra i-a reproșat că nu îi este alături când ea nu se simte bine, Gagea a ținut să îi reamintească faptul că atunci când el nu se simțea bine, ea se distra în compania lui Patrick.