VIDEO- Apa potabilă a devenit un lux în unele localități din România. Fântânile seacă rând pe rând, iar oamenii sunt nevoiți să caute apă în satele vecine
Apa cea de toate zilele e tot mai greu de procurat pentru sute de oameni din comunele lovite de secetă. Fântânile au secat - iar izvoarele sunt comori greu de găsit. Bieții localnici bat kilometri întregi pe dealuri și prin păduri ca să dea de ele. Se întâmplă asta și în Moldova - dar mai ales în sudul țării!
Mai multe informații sunt oferite de Teo Argint, corespondent Kanal D.
În drum îl întâlnim pe acest localnic din comuna doljeană Argetoaia. S-a oprit în câmp și umple bidon după bidon să aibă apă cât să-i ajungă măcar două zile.
"Avem aici 20 de bidoane, mai am în mașină vreo 15-20 și luăm apa pentru păsări, pentru animale de aici. De băut nu știm dacă are analiza făcut... nu e niciun afiș să știm", a transmis localnicul din Argetoaia, comuna doljeană.
Marele necaz este că apa de la izvor ar putea seca și aici. Astfel că omul se teme că va trebui să se ducă mai departe să caute. În aceeași situație sunt zeci de familii, care umblă după izvoare prin păduri ca după niște nestemate.
Acesta este unul dintre izvoarele de la care sătenii își procură apa zi de zi. Culmea este niciuna dintre aceste surse nu a fost testată, astfel că oamenii nu știu dacă apa pe care o consumă este sau nu potabilă.
"Ne ducem 5-6km cu mașinile...Le aduce primăria câte 4 bidoane pe săptămână! Asta o folosim doar la păsări.... Deci, de băut doar de la magazin... Da!", a declarat un alt localnic.
Dacă pe deal mai e cum e pentru cei cu mașini, în plin codru nu există cale de acces. Astfel oamenii se luptă să ajungă așa cum pot. Cu roaba, de pildă, ca această femeie.
"Foarte greu ne descurcăm, nu ne ia nimeni în seamă! Ne ducem la fântână, stăm la rând! Aici avem 60 de litri de apă. Ne-ajunge pentru... nici nu ne-ajunge astăzi la păsări, porci.
Deci aici e apă nepotabilă. Da, nu este de băut, că de băut luăm din comună...Mai cumpărăm, ne ducem la oraș, mai cumpărăm apă plată la bidoane, mai venim cu ea acasă", a declarat o femeie care mergea după apă, cu roaba.
Alții au noroc de trăsuri.
"Aducem cu butoiul apă pentru păsări, pentru animale, pentru noi, de băut, că n-avem cu ce. Și îl cărați cu căruța.
Da, cu calul, din pădure de jos, de la în jur de un kilometru", a spus o localnică care mergea cu trăsura după apă.
Oamenii se plâng că sunt ani de când trăiesc un astfel de chin vara, când totul seacă, dar nimeni nu îi bagă în seamă.
De plâns e realitatea întâlnită și în județul Iași. În satul Pocreaca nu există rețea de apă curentă, iar fântânile au început a seca. Cei care au animale în gospodării sunt disperați să găsească apă.
"Ăsta e un generator, face curent și îl duce la pompă și de la pompă se duce în rezervorul de apă pe care trebuie să o duc la animale. Cam cât durează până se umple? O oră, o oră jumate!", a declarat Alexandru, un tânăr care crește vaci.
Alexandru are 25 de vaci, iar ca să le astâmpere setea tânărul a găsit un pârâu în pădure de unde cară apă. Dar e nevoit să bată 10 kilometri până acolo și înapoi.
"- Am animalele jos, în partea cealaltă și nu este apă, eu trebuie să car cu remorca apă acolo, la animale! Vin în fiecare zi și car câte o tonă de apă!
- Cam cât îți ajunge apa asta?
- O zi, mai mult nu ajunge, e greu, chiar și două tone, fac două drumuri pe zi!", a spus Alexandru.
Iar vremea se anunță din ce în ce mai secetoasă. Astfel, calvarul oamenilor ar putea fi și mai greu de îndurat!