Ce-i face pe săraci și mai săraci și pe bogați și mai bogați, în contextul economic actual? Sărăcia este dată de nivelul veniturilor. Dacă ești un simplu salariat, care câștigă un salariu dat de patron, să nu te aștepți să poți să-ți iei un imobil unde să trăiești mai bine. Întotdeauna trebuie să cauți mai multe surse de a face bani.
În Pipera, la marginea Bucureștiului, este raiul bogaților, totul are o altă valoare.

Aici se poate intra doar dacă numele, dar și contul bancar, recomandă omul.

Contextul economic actual nu împiedică investiția în imobiliare de lux

"Deși contextul economic actual nu este unul favorabil, piața imobiliară de lux este în continuă creștere și avem cerere destul de mare. Avem de la oameni de afaceri până la investitori străini", declară Andreea Nicolae, agent imobiliar.
Casele de lux se laudă cu multe dormitoare și băi, se vând complet mobilate și au o mulțime de facilități, printre care piscină, terasă proprie, spa sau sală de fitness.

"Una dintre proprietățile de top aflate pe lista de vânzare a imobilelor de lux din București este aceasta vila, de revistă, întinsă pe 800 de metri pătrați. Bine ați venit în casa de 3 milioane de euro! Acesta este livingul, care are o suprafață foarte generoasă de 150 de metri pătrați, este decorat cu marmură, cu lemn, corpurile de iluminat sunt din cristal, avem o ieșire către terasă

și către zona unde puteți servi cina sau micul dejun. Bucătăria este complet utilată și mobilată. Avem un șemineu montat, după cum puteți observa. Mergem către etajul superior, unde avem mai multe camere, fiecare cu câte un dressing și cu câte o baie. Aceasta este prima cameră, cu baia ei, cu ieșirea către terasă, evident. Acesta mai este încă un dormitor, cu baia lui, cu un dressing pe hol.
Și acum haideți să vedem cel mai atractiv loc al acestei case, de fapt, unul dintre cele două locuri atractive ale acestei case.
Aici avem un mini-spa, un jacuzzi, o saună, acolo avem o sală de fitness", a descris Andreea Nicolae ceea ce pare a fi o casa visurilor oricărui om.

Despre acestă proprietate știm că proprietarului i-a luat 3 ani ca să ridice locuința la care visase. A investit în ea timp, bani, și cele mai bune materiale de construcție și finisaje, dar n-a apucat să locuiască aici, așa că a scos-o la vânzare la un preț pe măsură, câteva milioane de euro.

Citește și: Goana după chirii ieftine în București. Care sunt zonele în care se cer sub 400 de euro pentru un apartament cu 3 camere

Pipera, raiul imobiliarelor de lux

O bijuterie arhitecturală, așa cum o numesc specialiștii, costă 6 milioane de euro.

"Toată această bijuterie imobiliară vine în urma unei sinergii custom made. Practic, proprietarii acestui mansion au îmbinat perfect zona de structură, construcții și zona de design. Doamna se ocupă chiar cu design interior și domnul lucrează în domeniul construcțiilor. De aici, regăsim calitatea materialelor și finisajelor. Proprietatea aceasta se adresează unei tipologii de client exclusivistă, pentru că aici se redefinește tipologia unei case, practic tot ce știam noi că înseamna lifestyle e cu mult depășit în această locuință", susțin agenții de vânzare referitor la bijuteria imobiliară de 6 milioane de euro.
Casa de lux are facilități precum sală de sport, saună și piscină.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

"Avem aici sală de sport, saună, baie pentru oaspeți, în spatele vostru regăsiți un garaj. Living cu o suprafață impresionantă, de peste 100 de metri pătrați și suprafață vitrată și stânga și dreapta, cu acces atât din curte, cât și din celălalt corp. Bucătărie complet utilată și mobilată și toate elementele de design foarte atent alese. Și acum să vă prezint dormitorul de oaspeți! Baie privată, suprafață generoasă, pat king size, dressing și o vedere foarte frumoasă pe zona de piscină. De la tine din dormitor, mergi direct către piscină. Vegetație matură, mult verde, îți dă confortul tău în fiecare zi. Un nou loc al acestui mansion este acest apt de 3 camere, este locul unde de peste 10 ani o singură persoană locuiește ca să aibă grijă de acești 1550 de metri pătrați. Casa se vinde așa cum se vede, utilată, mobilată, cu toate amintirile familiei care a locuit aici, în care și-a crescut copiii și în care se vedeau îmbătrânind frumos. Ca în orice poveste, casa e prea mare, copiii au plecat, iar 1500 m sunt mulți pentru o familie cu două persoane. Aici pot sta pană la 3 familii fără să se intersecteze", declară un agent imobiliar despre această proprietate.

Deși casa măsoară cât 30 de apartamente de bloc la un loc, cheltuielile cu întreținerea nu se ridică la mai mult de 1000 de euro pe luna. Fiecare utilitate are și un back-up. Dacă vorbim de curent electric, există și un generator, dacă vorbim de apă, există și puțuri de mare adâncime, dacă vorbim de gaze, casa are și centrală pe pereți.

Mergem mai departe într-un imobil aflat la înălțime și la propriu și la figurat. Situat în zona de nord a capitalei, la etajul al cincisprezecelea într-o clădire tip zgârie-nori, penthouse-ul îți oferă o panoramă unică pe care o poți admira din vârful patului. Penthouse-ul are patru dormitoare, fiecare cu baie proprie, living și bucătărie, complet utilate și mobilate după ultimul trend în materie de design interior. Vederea spectaculoasă poate fi admirată și din dormitor, prin pereții exteriori de sticlă care înconjoară panoramic tot apartamentul.

"Acest apartament se poate închiria cu cca 10.000 euro pe lună, amortizarea se face într-un timp destul de bun", declară Eduard Uzunov, președinte al unei agenții imobiliare, despre penthouse-ul din zgârie-nori.

Citește și: VIDEO- Bicicletele au luat locul autoturismelor! Pentru a scăpa de aglomerație, tot mai mulţi români renunță la mașină

Tipologia clientului din zona de lux a imobiliarelor

Cui se adresează un asemenea tip de imobil? Care este tipologia clientului? Un client care a făcut niște bani, ori din vânzarea companiei, ori din IT, ori din farmaceutice, ori din... sunt multe industrii care au produs bani în ultima perioadă

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Nu mai există în România cum existau apartamente la 1000 de euro sau maxim 1500 euro/mp, piața s-a diversificat foarte mult, sunt foarte mulți interesați, piața chiriilor merge mult mai bine decât mergea în trecut, așa că se justifică orice preț pentru o locație de excepție.

Astfel de imobile sunt la mare căutare printre cei cu dare de mână, care nu sunt deloc puțini la număr. În fața provocărilor din zona economică, investiția în imobiliarele de lux devine una dintre cele mai sigure metode de protecție a banilor din conturile generoase, spun specialiștii.

Imobilele de lux nu au fost și nu vor fi niciodată afectate de criză. Luxul e dintr-o zonă distinctă de piața imobiliară, unde atât cumpărătorii cât și vânzătorii sunt de altă ținută. Luxul va avea întotdeauna clienți, indiferent dacă vorbim de o țara bogată sau săracă sau de criza economică.

Citește și: În plină vară, sute de blocuri din Capitală rămân fără apă caldă


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si